Preot bănățean, chemat să binecuvânteze cu agheasmă zimbri

Oamenii din localitatea bănățeană Armeniș au organizat, sâmbătă, o adevărată sărbătoare, de la care nu a lipsit nici preotul, chemat special pentru susține o slujbă de sfințire, în cinstea sosirii în Munții Țarcu a zimbrilor europeni, crescuți în centre de reproducere speciale.

Comunitatea din Armeniș le-a primit cum se cuvine pe cele mai mari animale terestre ale Europei care s-au întors pe meleagurile natale, pentru a trăi liberi, în natură, zimbrii, relatează pressalert.ro

WWF România, asociația care a inițiat acest proiect, alături de Rewilding Europe, a semnat un protocol de donație către Primăria Armeniș, sub tutela căreia se vor afla animalele.

"O specie care demult nu mai este pe meleagurile noastre, a revenit. Este un eveniment foarte important, din acest punct de vedere. Un număr de 17 zimbri din toate colțurile Europei (Suedia, Germania, Polonia, Slovacia, Italia ) se întorc în Munții Țarcu. Planul nostrum este ca, în următorii 10 ani, să ajungem la 500 de exemplare. Sperăm că acești zimbri vor aduce un nou elan economic pentru această zonă, pentru natura din zona respectivă și să ajute comunitatea locală" a declarat Magor Csibi, directorul de Program WWF în România.

Slujbă specială pentru animalele legendare ale românilor 

Noii oaspeți ai localnicilor din Armeniș au avut parte și de un botez simbolic, fiind binecuvântați cu agheasmă, "pentru sănătate".

"Voi binecuvânta animalele. Voi face o rugăciune specială, pentru sănătatea lor, ca să reziste în sălbăticie. Este prima data când sunt solicitat să spun aceastp binecuvântare pentru animalele sălbatice, am mari emoții. Până acum am mai binecuvântat doar animalele din gospodăriile oamenilor, și oile", a spus preotul Matei Vulpeș.

Zimbrii au la dispoziție un teren de peste 50.000 de hectare, care face parte din situl Natura 2000 Munții Țarcu, din toamnă. Deocamdată ei stau într-o zonă de aclimatizare, de 15 hectare, după care, imediat ce vor da semne că se pot descurca singuri, fără a le fi oferită hrană de către oameni, vor fi mutați într-o zonă de semi-libertate de aproximativ 160 de hectare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel