Preot constanțean mort într-un incendiu

Un preot bătrân a murit într-un incendiu care a avut loc luni seara, în satul Petroşani din Constanţa.

Din primele informaţii, incendiul care a cuprins casa de circa 200 de metri pătraţi, ar fi fost produs în mod intenţionat.

"La ora 23:46, am fost solicitati prin apel unic de urgență 112 pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o casa pe str. Crizantemei din localitatea Petroșani. 

Din primele momente s-au deplasat spre locul solicitării o autospecială de stingere din punctul temporar de stingere Valea Dacilor, precum şi o autospecială de stingere și un echipaj SMURD tip B din cadrul Gărzii 2 Chirnogeni. 

Incendiul se manifesta generalizat, la o casă de aproximativ 200 mp. 

Din păcate, în interiorul casei a fost găsită o persoana de sex masculin, decedată, carbonizată. 

Intervenția s-a încheiat în jurul orei 04:35, cauza probabilă a incendiului fiind acțiunea intenționată", se arată în comunicatul remis presei.

Arhiepiscopia a transmis un mesaj de condoleanţe, în care spune şi că nu crede că focul ar fi fost pus intenţionat.

"Am aflat și noi cu stupoare și îndurerare de acest cumplit eveniment. Ne rugăm pentru sufletul părintelui adormit în acest tragic accident. 

Ne este foarte greu să credem că incendiul ar fi fost produs intenționat. Din datele noastre, nu avea motive să facă așa ceva.

Sperăm ca autoritățile să ne lămurească în scurt timp cine ar fi putut provoca incendiul", se arată în mesajul transmis de Arhiepiscopie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel