Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi a vorbit, în cadrul unei slujbe, despre bărbații care își lasă soțiile și copiii și aleg să plece în lume, la alte femei, fără să le pese de durerea pe care o lasă în urmă.
Preotul a spus că dacă bărbații aleg să-și clădească fericirea pe suspinul altora... nu au decât să o facă, dar să nu distrugă o familie.
"Ai divorțat, da? Ai copii și ai femeie! Ești bărbat, te-ai îndrăgostit de altă femeie! Du-te și dă femeii casă și copii, trece pe numele lor tot și du-te în lumea ta la "drăguță" muncește din nou și fă o altă gospodărie. Că tot te-a luat că ești tare și mare și viril! Trebuie să te ia și de gospodar! Fă-ți un alt cuib! Și dacă vrei, îl distrugi și pe ăla mai târziu! Dar nu lasă copii pe drum, nu-i lasă cu procese false și cu moșteniri vândute și încurcate! Iar tu te duci în altă parte, clădind fericirea pe suspinul altora! CĂ TU EȘTI DUȘMANUL LOR, NU EI SUNT DUȘMANII TĂI!!!
Tu așa scrii în pomelnic: "Angela, s-o ia dracul că nu mă lasă să divorțez!" iar ea scrie "Vasile, să-l ia dracul că îmi ia copiii!" și nu mai știu ce... Nu mă! Tu ești dușmanul! Dacă ai fi fost un om înțelept și dacă ai fi avut conștiință și suflet, te-ai fi gândit că acei copii au nevoie de mamă și tată! Și te-ai fi gândit că acei copii au nevoie de un așezământ și de o stabilitate! Du-te liniștit și lasă casă în pace!
Și femeia la fel, dacă ai plecat, du-te și semnează tot soțului și du-te învârtindu-te! Și atunci ai făcut o chestiune de dreptate înaintea lui Dumnezeu și ți-ai hrănit Egoul... și ți-ai hrănit și Patimă!", a spus Părintele Calistrat.
Posted by Parintele Calistrat on 1 Iulie 2015
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu