Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a înregistrat un dosar de cercetare în rem, privind fapta de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității, de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Reprezentanții bisericii au fost reclamați de Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei.
Acesta este de părere că ceremonia, ținută de cei patru preoți în biserica Sf. Parascheva din Vaslui, a încălcat flagrant legislația în vigoare, scrie Vremeanoua.ro.
Imediat după praznicul organizat de cei patru preoți vasluieni, la care au mai participat și veterani de război, dar și profesori de istorie, Alexandru Muraru înainta sesizări la Ministerul de Interne și Parchetul General cu privire la “fapta penală” petrecută în Biserica Sf Parascheva din Vaslui. Iată ce declara acesta în urmă cu aproape două săptămâni.
Potrivit procurorului Alina Boboc, în data de 8 iunie, la Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează “cercetări in rem, cu privire la fapta de a promova în public cultul persoanelor vinovate de sâvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității, de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu