Preotul anchetat în cazul bebelușului mort la slujba de botez, suspendat de la slujire

Preotul din Suceava, implicat în moartea unui bebeluș  la slujba de botez, în weekendul trecut, a fost suspendat de la slujire.

„Părintele de la Suceava este suspendat de la slujire, nu mai slujește până la finalizarea anchetei și dacă se dovedește a fi vinovat, fără îndoială, este un cetățean ca noi toți care va suporta consecințele”, a explicat Vasile Brănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române la medikatv.ro..

Totodată, Arhiepiscopia Sucevei a dispus o anchetă disciplinară în cazul preotului implicat în decesul unui bebeluș de doar șase săptămâni. Totodată și organele judiciare locale au deschis un dosar in rem și fac verificări în acest caz.

În primă instanță, polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Acum, însă, în condițiile în care bebelușul a decedat, fapta va fi încadrată la ucidere din culpă. În acest moment, se fac cercetări cu privire la faptă (in rem), însă este posibil ca acestea să fie îndreptate către preotul care a oficiat slujba de botez. Pedeapsa pentru fapta de ucidere din culpă este de cuprinsă între un an și cinci ani de închisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel