Preotul Crin-Triandafil Theodorescu spune că s-a vaccinat „fruierînd” și că își va face și boosterul.
„Da, m-am vaccinat fluierând și o să fac și boosterul. Pentru că singura grădină în care dau cu sapa e conștiința mea. Pentru că primul om care m-a luat în brațe, chiar înaintea Mamei, a fost un medic. Pentru că băiatul meu, căruia i-am făcut băiță până la un an, ceva mai citit ca mine și lucrând în cercetare, mă mângâie pe frunte, într-o inversare zăpăcitoare de roluri, și-mi spune că e în regulă să mă vaccinez. Pentru că am făcut-o deja, de jumătate de an, și tot păcătos am rămas, tot leneș, tot cu găurile alea-n aripile botezului; nici mai bun și nici mai rău. Pentru că nu cred că povestea asta e altceva decât o chestiune medicală, iar eu nu sunt medic. Eu sunt preotul Domnului, cel mai răpciugos dintre ei. Eu sunt dovada cu puls și colesterol că Dumnezeu e iubire și că iubirea Lui lucrează ca o dăltiță-ntr-un bloc de marmură de Kavala. Cioc-cioc...așa lucrează Dumnezeu”, susține părintele Crin-Triandafil Theodorescu, potrivit unei postări pe platforma Ro Vaccinare.
Acesta spune că după ce s-a vaccinat i s-a spus „Vândutule”, „Iudă” și că numărul prietenilor de pe Facebook „a intrat la apă”.
„Am oftat și-am plecat mai departe. Pentru că singura grădină în care dau cu sapa e conștiința mea. Dau cu sapa să-i placă Domnului când se plimbă pe-acolo, cu mâinile la spate, gândindu-se la o nouă galaxie, la o nouă peșteră sau o nouă specie de nifarguși. Acolo, în cetatea dreptății mele, El e stăpân. De aia dau cu sapa. Să-i placă să peripatetizeze pe cărările inimii mele. Un număr de oameni mi-au spus <sunt dezamăgit, dar continui să te iubesc!>. Nu-i nimic că ne dezamăgesc oamenii, nu-i nimic. Să nu ne amăgească dezamăgirea. Că mai deasupra dezamăgirii e iubirea, și știu exact cum funcționează asta. De câte ori nu mi-am dezamăgit Mama și ea m-a primit în brațele ei, întreg, ca atunci când m-am născut?”, mai spune preotul.
Acesta face un apel la iubire, pentru că, spune el, Dumnezeu este iubire și abia pe urmă se numără dreptatea și paturile libere din ATI.
„Și mă-ncearcă un gând, auziți, dacă virusul ăsta nu-i nici de la lilieci, nici din laboratoarele chinezești, dacă virusul ăsta e examenul iubirii la care tocmai participăm? Că prea ne-am împărțit în vaccinați și nevaccinați, și prea cu poftă ne dăm șuturile dreptății-n dinți, unii altora! Că la ce-i folosește omului lumea toată, cu dreptatea lui cu tot, când l-a scos din inima sa pe fratele său nevaccinat/vaccinat, alb/negru, prost/deștept, împărat/soldat, sărac/bogat? Vaccinați-vă ca mine, sau nevaccinați-vă ca alții. Un singur lucru vă rog, vă conjur. Nu încetați să faceți din iubire acoperiș deasupra fratelui vostru, că cine a pierdut iubirea l-a pierdut pe Dumnezeu că Dumnezeu este iubire și abia pe urmă se numără dreptatea și paturile libere din ATI! Hristos în mijlocul nostru!”, și-a încheiat mesajul părintele Crin-Triandafil Theodorescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu