Părintele Vasile Ioana a făcut o referire la Raed Arafat, șeful DSU, duminică după Sfânta Liturghie.
Preotul s-a referit la faptul că autoritățile au decis ca bisericile să rămână deschise. Mai exact, certificatul verde nu va fi obligatoriu în biserici și la reuniunile religioase, spre deosebire de alte instituții în care, de luni, pot intra doar persoanele care fac dovada vaccinării, testării sau a trecerii prin boală.
”Am primit o veste extraordinară de la Grupul de Comunicare Strategică! Prezența omului în biserică este esențială pentru viața societății. În sfârșit, statul recunoaște importanța bisericii deschise pentru ca omul să se poată ruga. Am fost bucuros să găsesc în fluxul de știri faptul că domnul Raed Arafat spunea că activitatea religioasă este considerată esențială, la fel ca mersul la alimentară. Omul poate să meargă și fără certificat verde la alimentară pentru a-și hrăni trupul, la farmacie pentru a-și lua medicamente și la biserică unde își hrănește sufletul. Statul român recunoaște importanța prezenței omului la biserică în această pandemie. Dăm slavă lui Dumnezeu că suntem lăsați să ne închinăm fără să fim discriminați. În biserică, și vaccinatul, dar și nevaccinatul își găsește pacea. Vă iubim, la fel de mult, și pe unii, și pe alții”, a zis părintele Vasile Ioana.
”Îl felicit pe domnul Raed Arafat. Votul privind bisericile a fost în unanimitate! Oamenii au înțeles că biserica este un spital duhovnicesc!”, a mai spus Vasile Ioana.
Raed Arafat a spus că nu s-au interzis activitățile religioase deoarece există o decizie CNSU în acest sens și se merge numai pe impunerea purtării măștii și a obligației ca între persoane să fie măcar doi metri distanță.
”Știu că situația cu bisericile a tot fost discutată. Este decizia CNSU de a lăsa activitatea din biserici să se desfășoare, dar cu limitare de doi metri pătrați pentru o persoană și bineînțeles cu mască”, a explicat șeful DSU la Digi 24.
Întrebat de ce s-a ajuns la o astfel de decizie, Raed Arafat a răspuns: ”Este o decizie, s-a discutat și s-a hotărât că pentru această activitate este una esențială dintr-un anumit punct de vedere, cum este să te duci la alimentară sau la farmacie”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu