Presa din Ucraina scrie că ”inamicul” a deschis focul. S-ar fi folosit grenade și un vehicul aerian fără pilot. Chirieac: Știrea PRETEXT pentru invazie

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre situația din Donbas care ar putea reprezenta pretextul care ar justifica, în viziunea rusă, invazia trupelor lui Vladimir Putin în Ucraina. 

Alegeri prezidentiale 2024

Vineri seară, în Donbas, au fost înregistrate șapte încălcări ale ”regimului de tăcere”, iar un militar ucrainean a fost rănit. Nu există pierderi de vieți omenești în rândul Forțelor Armate. Acest lucru a fost anunțat sâmbătă, 12 februarie. Se pare că, ”lângă Marinka, inamicul a folosit un vehicul aerian fără pilot, cu ajutorul căruia s-a tras o lovitură VOG-17.” scrie presa din Ucraina

Încă de joi, în 10 februarie, în Donbas, atacurile s-au intensificat. A fost deschis focul de opt ori, mai arată sursa citată. ”Lângă Sand, inamicul a tras cu lansatoare de grenade antitanc și automate” arată presa din Ucraina. Se pare că ar fi vorba despre ”militanții ruși”, nu militarii ruși, respectiv separatiștii. 

Deocamdată, nu există alte surse care să confirme sau să infirme informațiile. 

Știrea pretext pentru invazie

Într-o intervenție  la Antena 3, analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat că ”invazia rusă”, ce se anunță a avea loc în 16 februarie (VEZI AICI) ”poate fi împiedicată până în ultimul moment... teoretic”. ”Acum, cu toate semnalele lansate, se pare că Vladimir Putin va încerca, totuși, o invazie” a continuat analistul de politică externă. Bogdan Chirieac a vorbit despre știrea care a început să circule în cursul acestei zile, conform căreia ”trupele ucrainene ar fi deschis focul asupra separatiștilor din Donbas”. Nici această știre, după cum subliniază și analistul politic, nu este confirmată ori infirmată de surse independente. ”Este știrea care ar putea să înceapă conflictul, un pretext pentru invazie” a punctat Bogdan Chirieac. El afirmă că ”invazia rusească ar fi un dezastru pentru Rusia și pentru Putin.”

Vladimir Putin va avea soarta lui Kim Jong-un? 

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat că a întâlnit un alt Vladimir Putin, mult mai încrâncenat decât în urmă cu trei ani. 

Citește și: Vladimir Putin, discuție telefonică cu Emmanuel Macron, înaintea convorbirii cu Joe Biden

După discuția cu președintele SUA, Joe Biden, se va contura și-n mintea lui Vladimir Putin ce are de făcut, consideră Bogdan Chirieac, care subliniază că decizia îi aparține președintelui rus în totalitate. Analistul politic este de părere că apropierea Rusiei de China reprezintă un ”eșec al diplomației occidentale”, în contextul în care Rusia este amenințată cu sancțiuni economice. ”China este o poveste de succes în materie de economie, are resurse, are PIB-ul necesar pentru a susține orice. Rusia nu are.” a continuat Bogdan Chirieac. Cu privire la Vladimir Putin, dacă va acționa în invadarea Ucrainei, analistul politic anticipează că va avea soarta lui Kim Jong Un, ”care există pentru că vrea China”. ”În felul acesta, și Putin va exista tot pentru că vrea China, cât va dori China. Când nu va mai dori China, vor începe revoltele în Federația Rusă. Dacă președintele Biden îi explică asta și-l va face să înțeleagă că Rusia va avea mult mai mult de pierdut, atunci poate scăpăm de această apăsare” a conchis Bogdan Chirieac. 

De altfel, și Jake Sullivan, consilierul lui Joe Biden, spunea, vineri seară, de la Casa Albă, că ”dacă Rusia va continua, puterea și influența sa, pe termen lung, vor fi diminuate, se va lovi de o comunitate transatlantică mai determinată, va trebui să facă și mai multe concesii în fața Chinei și va suporta o presiune masivă asupra economiei”. Vezi aici mai mult

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel