Presa elveţiană, dezamăgită de egalul naţionalei lor cu România. Au spus că "cele două goluri au fost marcate de un adversar care nu ştia că există o poartă şi în jumătatea adversă"

Facebook Echipa Nationala a României
Facebook Echipa Nationala a României

Presa elveţiană a fost extrem de dezamăgită de rezultatul de egalitate, scor 2-2, înregistrat de naţionala lor cu România, în preliminariile Euro 2024. 

"Doar egal contra României. Elveția a pierdut avansul de 2-0 - o seară precum o glumă proastă", au titrat elvețienii.

"Trebuia să fie un meci în care să îi mulțumim veteranului Fabian Schar și o partidă de sărbătoare pentru debutantul Uran Bislimi. Totuși, cu ambii pe teren, se întâmplă imposibilul. România marchează de două ori, egalează la 2 și pleacă acasă cu un punct. Finalul a fost ca o glumă pentru că Elveția a dominat al patrulea joc din preliminarii la fel ca pe primele trei, însă cumva a primit două goluri în minutul 89 și 92. Cele două goluri au fost marcate de un adversar care părea să nu știe că există o poartă și în jumătatatea elvețiană de teren.

Dintre toți, Schar pierde duelul decisiv de la golul de 2-2, iar debutantul Bislimi lovește transversala în minutul 98, când putea face 3-2. Probabil așa trebuia să se încheie, pur și simplu. Jucătorii Elveției și-au început vacanța cu câteva minute mai devreme.

Meciul trebuia să fie decis. Amdouni a ratat hat-trick-ul înainte de pauză, iar Shaqiri a trimis pe lângă un lob din câțiva metri în startul reprizei secunde. Pătrunderile lui Denis Zakaria au fost oprite în mod repetat în ultimul moment, iar Djibril Sow a raatat din poziție excelentă în minutul 78. În cele din urmă, și un penalty pentru Elveția, însă retras de VAR în minutul 83.  Acela a părut momentul în care elvețienii au căzut din punct de vedere mental.

Mihăilă a fost lăsat să marcheze pentru 1-2, nu l-a blocat nimeni în flanc, iar ulterior Remo Freuler îl scapă și el. Nu a fost numai un semnal de alarmă, ci și două puncte pierdute în preliminariile Campionatul European, însă poate de acum vor înțelege că meciurile nu sunt terminate când antrenorul decide să facă încă două schimbări mai mult pentru public decât pentru cursul jocului", a mai scris TA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel