În raportul cu privire la efectele războiului din Ucraina asupra țărilor din vecinătate (aprilie 2023), Focus Economics observă că, în ciuda războiului și a crizei energetice severe, Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia) a dat dovadă de o reziliență neașteptată în 2022, depășind așteptările pieței cu privire la creșterea economică.
Chiar dacă problemele energetice au amenințat economiile din Europa Centrală și de Est, stocurile mari de energie create și diversificarea rapidă a aprovizionării au împiedicat perturbări majore ale activității economice. Însă regiunea a continuat să fie afectată de sancțiunile comerciale occidentale împotriva Rusiei, impactul cel mai puternic fiind înregistrat în statele baltice din cauza legăturilor lor comerciale istorice cu Rusia. Criza energetică și sancțiunile au avut un impact negativ asupra producției în economiile din Europa Centrală și de Est, ducând la o scădere a activității industriale.
Inflația din regiune a crescut de peste trei ori față de rata ce se înregistra în urmă cu un an, cu o creștere a presiunilor asupra prețurilor la energie, transport și alimente din cauza războiului și a turbulențelor de pe piețele globale de mărfuri. Acest lucru, combinat cu piețele inflexibile ale forței de muncă, a exercitat presiuni asupra băncilor centrale pentru a adopta politici monetare agresive. În același timp, politicile bugetare au fost expansioniste, țările anunțând măsuri de sprijinire a puterii de cumpărare a consumatorilor și de creștere a cheltuielilor pentru apărare.
În ceea ce privește economiile balcanice (Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia), Focus Economics notează că, în ciuda previziunilor inițiale, acestea s-au descurcat mai bine decât se preconiza, după un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, efectele războiului continuă să aibă un impact negativ asupra activității economice din regiune, ducând la o creștere bruscă a prețurilor de consum din cauza crizei energetice, o scădere a activității industriale, o scădere a încrederii afacerilor și a investitorilor și o scădere a creșterii exporturilor ca urmare a reducerii cererii în UE. Balcanii, ca și restul Europei, au fost puternic afectați de perturbările survenite în exporturile rusești de energie, care au dus la o inflație de două cifre și la măsuri de urgență, cum ar fi subvențiile energetice în mai multe țări. Serbia, care are legături strânse cu Rusia, continuă să importe gaze naturale, dar a sistat importurile de petrol în concordanță cu sancțiunile UE.
Ca aspect pozitiv, războiul a dat un impuls proiectelor de cooperare regională și diversificare energetică ce ar putea duce la o mai mare securitate energetică pe termen lung în Balcani. Inițiativa Balcanii Deschiși, care include Albania, Macedonia de Nord și Serbia, a câștigat avânt începând cu iunie anul trecut odată cu semnarea unor acorduri pe probleme legate de evaziunea fiscală și recunoașterea diplomelor, cu perspectiva ca pe viitor să se alăture și alte țări. În plus, UE a anunțat în decembrie un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru regiune, oferind un impuls creșterii pe termen scurt.
În ceea ce privește economia Turciei, Focus Economics notează că aceasta a fost afectată semnificativ de războiul din Ucraina, iar perturbările legate de prețurile la energie și alimente au contribuit suplimentar la o inflație record în 2022. Deficitul de cont curent al țării a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii nouă ani din cauza facturii mai mari la importul de energie. Devalorizarea lirei a înrăutățit și mai mult aceste condiții și, ca urmare, ritmul de creștere a PIB-ului s-a redus la jumătate față de anul precedent. În ciuda efectelor adverse ale războiului, Turcia a reușit să atenueze o parte din daune prin menținerea unei poziții relativ neutre în conflict. Deși a condamnat invazia, Turcia nu a impus sancțiuni Rusiei în 2022. Ba chiar comerțul dintre cele două țări a crescut în cursul anului, Turcia a importat resurse energetice mai ieftine din Rusia, ceea ce a dus la o creștere cu 103% a importurilor din Rusia, în timp ce, în paralel, exporturile către Rusia au crescut cu aproape 62%. În iulie 2022, Turcia a jucat un rol esențial în negocierea Acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, asigurând aprovizionarea vitală a țării cu cereale. Însă, în martie 2023, Turcia a sistat tranzitul mărfurilor aflate sub sancțiunile Occidentului către Rusia, ca urmare a presiunilor din partea țărilor occidentale, scrie Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu