Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a avut întâlniri joi cu reprezentanţii formaţiunilor politice care îndeplinesc condiţiile pentru rambursarea cheltuielilor electorale efectuate cu ocazia alegerii europarlamentare din 26 mai, a anunţat AEP.
La întâlniri, care au avut drept obiectiv evaluarea modului în care au decurs verificările documentelor depuse în vederea rambursării cheltuielilor electorale prevăzute de lege şi comunicarea stadiului în care se află controlul privind finanţarea campaniei electorale, au participat preşedinţii, secretarii generali şi trezorierii partidelor care au obţinut cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional la alegerile din 26 mai, potrivit unui comunicat de presă al AEP transmis AGERPRES.
Agenda întâlnirilor a mai cuprins informări privind demararea controlului activităţii curente a partidelor politice din anul fiscal 2018, precum şi informări referitoare la controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat acordate în anii 2017 şi 2018, care va fi demarat începând cu data de 26 august la toate partidele politice beneficiare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News