Asigurările auto rămân deocamdată dominante pe piaţa românească, cu 57% din total, deşi evoluţiile recente indică o uşoară tendinţă de reducere a dependenţei acestora prin creşterea consistentă a segmentelor de viaţă, sănătate şi locuinţe, susţine preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Leonardo Badea.
"Evoluţiile arată o uşoară tendinţă de reducere a dependenţei pieţei faţă de asigurările auto, prin creşterea consistentă a segmentelor de viaţă, sănătate, locuinţe, etc. De exemplu, asigurările pentru riscuri de incendiu şi calamităţi naturale au avut, de asemenea, o creştere robustă anul acesta (+8,4% pentru clasa A8 de asigurare), în condiţiile în care ca volum sunt pe locul trei în structura pieţei de asigurări generale (după asigurările RCA şi CASCO). Sperăm ca aceste tendinţe să se menţină şi chiar să se amplifice în timp pentru că ele contribuie la sporirea stabilităţii şi eficienţei pieţei prin diversificare. Este adevărat însă că, deocamdată, şi pentru încă cel puţin o bună perioadă de timp, asigurările auto rămân dominante pe piaţa românească (57% din total). În 2019 am observat o creştere semnificativ mai consistentă a clasei A3 (asigurările CASCO, respectiv +11%) prin comparaţie cu clasa A10 (în principal RCA, respectiv +5%)", a precizat Leonardo Badea într-o declaraţie remisă AGERPRES.
Acesta a subliniat că, deşi ASF nu deţine o statistică "extrem de exactă privind asiguraţii", pentru că o persoană are de regulă mai multe asigurări, există informaţii şi statistici cu privire la evoluţia numărului de contracte de asigurare, pe fiecare clasă, iar acestea indică o creştere în acest an raportată la perioada similară din 2018.
"Nu putem avea pe piaţa asigurărilor o statistică extrem de exactă privind asiguraţii, pentru că o persoană deţine de regulă mai multe asigurări, adesea la societăţi diferite (şi asta este un lucru foarte bun pentru piaţă şi pentru asiguraţi, arată că piaţa este eficientă, că există diversificare etc.), aşa cum investitorii pe piaţa de capital pot realiza tranzacţii bursiere prin mai mulţi intermediari sau pot investi simultan în mai multe fonduri de investiţii. Avem însă informaţii şi statistici cu privire la evoluţia numărului de contracte de asigurare, pe fiecare clasă, şi vedem că în 2019 până acum numărul lor pe total piaţă a crescut în raport cu perioada similară din 2018. Desigur, din numărul de contracte nou încheiate, cele mai multe sunt pentru CASCO şi RCA, pentru că aceste asigurări au adesea maturităţi mai scurte chiar de un an. În vreme ce, de exemplu, în asigurările de viaţă contractele se derulează şi pe 20-30 de ani, de aceea numărul de contracte noi poate fi uneori mai redus pe parcursul unei anumite perioade de referinţă deşi segmentul pe ansamblu consemnează o creştere a primelor subscrise şi rezervelor constituite de societăţi", a subliniat Badea.
Potrivit sursei citate, pentru multe dintre segmentele de asigurări generale se observă şi o creştere a numărului de contracte, nu doar a valorii primelor brute subscrise.
"Vedeţi că piaţa asigurărilor este, chiar şi în România, suficient de complexă în unele aspecte încât raţionamentele utilizate pentru analiza ei să fie în mod necesar diferite în funcţie de produs sau de la un segment la altul. Pentru multe dintre segmentele de asigurări generale pe care le-am menţionat se observă şi o creştere a numărului de contracte, nu doar a valorii primelor brute subscrise. Această statistică va fi însă mai relevantă la finalul anului, datorită ciclicităţii pe termen scurt specifică pieţei locale, în special pe segmentul auto. De exemplu, creşterea pieţei RCA este într-o mai mică măsură bazată pe creşterea preţurilor pentru că, cel puţin până la jumătatea anului, ritmul cu care a evoluat prima medie (+2,15%) este mai redus comparativ cu cel al primelor brute subscrise (+3,64%), raportat la perioada similară a anului anterior. De asemenea, numărul de contracte RCA a consemnat o creştere atât ca echivalent în unităţi anuale cât şi ca număr efectiv (acesta din urmă trebuie însă interpretat cu atenţie pentru că există o pondere mare a contractelor pe 6 luni şi pe o lună)", a explicat şeful ASF.
În ceea ce priveşte potenţialele riscuri pentru evoluţia viitoare a pieţei în urma unor creşteri cantitative, Badea a subliniat că ASF este atentă la toate evoluţiile pieţei, atât la nivel micro cât şi sectoriale.
"Întotdeauna există şi riscuri potenţiale, de aceea suntem atenţi la toate evoluţiile pieţei, atât la nivel micro cât şi sectoriale. Suntem totodată conştienţi că ameninţările pot fi endogene, venite din structura şi particularităţile pieţei, sau exogene, generate de cauze externe adesea imprevizibile. Cum ştiţi, ASF urmăreşte în permanentă un dublu obiectiv: dezvoltarea pieţelor financiare nebancare în condiţii de robusteţe, sustenabilitate şi stabilitate, precum şi protecţia consumatorilor de astfel de produse financiare. Nu întâmplător m-am referit la un dublu obiectiv şi nu la două obiective distincte. Cred cu tărie că cele două se întrepătrund în mod natural şi că nu poţi dezvolta o piaţă dacă nu există încredere din partea participanţilor că drepturile lor sunt respectate întocmai. Revenind la ameninţările potenţiale, sunt convins că cele mai importante nu mai constituie un secret pentru nimeni, pentru că deja de o lungă perioadă de timp le menţionăm în publicaţiile noastre periodice, ele fiind din păcate de natură structurală: concentrarea pieţei atât din perspectiva societăţilor de asigurare (ex. pe piaţa RCA avem un grad mare de concentrare, primele doua societăţi cumulând circa două treimi din primele brute subscrise) cât şi a concentrării pe clase de asigurare (ex. dependenţa de asigurările auto la care făceam referire), precum şi pierderile pe care segmentul RCA (şi mai nou şi CASCO) le aduc în activitatea societăţilor (nu uităm că pe termen lung pierderile pot afecta solvabilitatea, chiar dacă în prezent acest risc este redus la nivelul pieţei în ansamblu)", a adăugat preşedintele ASF .
Potrivit sursei citate, Consiliul ASF este atent la toate evoluţiile pieţei, încercând să anticipeze tendinţele şi având ori de câte ori este posibil o abordare pro-activă faţă de riscurile potenţiale pe care le identifică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News