Președintele Asociației Elevilor, REPLICĂ pentru Ministerul Educației: "Nu înțeleg cum își imaginează ASTA. Aruncă VINA de la unu la altul"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Alexandru Rădulescu, președintele Asociației Elevilor din București-Ilfov a vorbit despre problemele generate de trecerea la un sistem de predare 100% online.

Alegeri prezidentiale 2024

Alexandru Rădulescu, președintele Asociației elevilor din București-Ilfov, a atras atenția că dacă în București există probleme de implementare a sistemului de predare online, situația e cu mult mai gravă în mediile defavorizate ale României și susține că vina este a autorităților centrale și locale, care nu au făcut nimic, deși au avut la dispoziție luni întregi să se pregătească, apoi și-au pasat vina de la una la alta.

„Vă imaginați ce problemă poate să prezinte acest lucru în condițiile în care vorbim de Capitală. Deci, în condițiile în care autoritățile au avut tot timpul la dispoziție să facă achiziții pentru acești elevi care nu au posibilitatea de a-și cumpăra dispozitive, din punctul meu de vedere e o vină comună: e vina autorităților centrale, cât și a autorităților locale. Nu poți să arunci vina de la o autoritate la alta și să lași elevul în continuare în voia sorții. Cineva trebuie să se ocupe dacă există interes. Câtă vreme nu există interes, dăm de situații de acest fel, unde, după cum vedeți, mulți elevi încă nu au acces la internet. Chiar și în Capitală...

Dacă se dorește a se intra într-un scenariu complet online, acest lucru nu se poate efectua până nu facem o achiziție completă, pentru toți elevii, de dispozitive conectate la internet”, a declarat Alexandru Rădulescu, la B1 TV.

"Ce faci cu elevii care trebuie să învețe să scrie și să citească"

Să spunem că la clasele mai mari nu e o problemă atât de mare, dar ce faci cu elevii care trebuie să învețe să scrie și să citească. Ca să poți intra pe o platformă online, acolo sunt niște butoane pe care implicit scrie ceva. Dacă nu știu să citească și părinții nu pot sta cu ei, eu nu înțeleg cum își imaginează autoritățile, implicit Ministerul Educației, că aceștia pot învăța online.

La clasele mai mari sunt soluții, dar și aici sunt probleme: profesorii nu intră la orele online, chiar dacă dispun de toate resursele. Atenție, nu putem să sărim în capul profesorilor care nu au efectiv resursele necesare și nu li s-au pus la dispoziție de către școală”, a completat el. 

S-au pregătit profesorii pentru predarea online?

„Să fiu sincer, în foarte mică măsură s-a întâmplat acest lucru. Nu poți să arunci vina de la unu la altul. Efectiv profesorii vin și spun că nu erau pregătiți pentru această situație, dar nimeni nu era pregătit pentru această situație și e datoria ta, ca profesor, să-ți modifici programa pentru situația actuală. Puțini au făcut asta. Sunt probleme și cu acomodarea cu noile sisteme, cu Google Classroom și alte platforme, și apar probleme de ambele părți. Adică profesorii care au resurse nu-și fac orele, profesorii care nu au resurse nu au cum să-și facă orele”, a încheiat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel