Președintele Băsescu insistă pe eliminarea imunității parlamentare

Deşi la sfârşitul săptămânii trecute, Curtea Constituţională a dat aviz negativ proiectului de modificare a Constituţiei în varianta susţinută de preşedintele Traian Băsescu, şeful statului a ţinut să precizeze astăzi în cadrul discursului ţinut în faţa Parlamentului că avizul negativ are doar rol consultativ.

Autor: Alex Andronache

Astfel el continuă să susţină eliminarea imunităţii parlamentarilor, eliminarea prezumţiei că averile sunt obţinute licit şi eliminarea controlului judecătoresc pe deciziile care privesc politicile fiscale şi bugetare.

În aceste condiții, Traian Băsescu a declarat în deschiderea discursului său că a considerat a fi "un gest obligatoriu să mă prezint în fața Parlamentului pentru a prezenta câteva din elementele de revizuire a Constituției". Președintele a abordat ulterior și problema reorganizării administrativ-teritoriale a statului, afirmând că țara trebuie lăsată "să respire".

După o lungă listă ce includea subiecte ca reorganizarea administrativ-teritoriala, criza datoriilor statelor din UE şi mai multe subpuncte din tema generala a revizuirii Constituţiei, Băsescu a vorbit despre articolele respinse de CC "Cred că ele ar putea fi reformulate de Parlament pentru a ajuta la aceptarea lor de CC. Mă refer la propunerea ce vizează capitolul imunităţii parlamentare. Cred că este esenţial pentru credibilitatea Parlamentului , foarte mulţi cetăţeni români cred că parlamentarii beneficiază de imunitate pentru a face ilegalităţi, dar ei trebuie să meargă ca orice cetăţean la Parchet.

Singurul lucru pentru care este protejat este legat de arestarea care trebuie făcută cu aprobarea Camerei din care face parte. Nu ced că avem oameni în situaţia de a fi arestati, cred că ar fi o mare greaşeala dacă nu ati accepta limitarea imunităţii. Imunitatea pentru declaraţii politice şi atitudini politice. Cred că trebuie să oferim cetăţenilor relaxarea că parlamentarii nu sunt deasupra legii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel