Președintele Braziliei, noi declarații CONTROVERSATE: Pandemia a ajuns la final. Cifrele o demonstrează, iar graba pentru vaccinare nu se justifică

După ce acum câteva zile a spus printre efectele adverse ale vaccinului COVID-19 sunt apariția unor "femei cu barbă" sau "transformări în crocodil", Jair Bolsonaro continuă declarațiile controversate.

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, a declarat sâmbătă că "graba" manifestată în jurul vaccinării populaţiei împotriva noului coronavirus nu este justificată, transmite Agerpres, citând AFP. Mai mult, acesta susține că pandemia a ajuns la final, iar cifrele ar demonstra acest lucru. Totul în condițiile în care în ultimele 24 de ore, Brazilia a înregistrat 50.177 noi cazuri şi 706 de decese de COVID-19.

"Pandemia a ajuns la final. Cifrele o demonstrează. Avem în prezent o mică creştere, care înseamnă un mic salt, însă graba pentru vaccinare nu se justifică, pentru că este un amestec în viaţa oamenilor.", a declarat preşedintele brazilian într-un interviu acordat fiului său, deputatul Eduardo Bolsonaro, difuzat pe YouTube.

Brazilia este, după SUA, a doua ţară cea mai afectată din lume de pandemia de coronavirus şi se confruntă din noiembrie cu o creştere a numărului de cazuri şi de decese. De la declanşarea pandemiei, ţara a înregistrat în total 7,2 milioane de cazuri şi 186.356 de decese asociate noului coronavirus, potrivit unui bilanţ au autorităţilor braziliene.

VEZI ȘI: Președintele Braziliei, teorii ale conspirației: "Femei cu barbă" sau "transformări în crocodil", riscuri ale vaccinului anti-COVID

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel