Preferinţa românilor pentru maşinile franceze reprezintă o dovadă a succesului acestei producţii în România, iar în acest context Franţa a găsit aici o sursă de competitivitate globală, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, François Coste, preşedintele Camerei Franceze de Comerţ şi Industrie din România (CCIFER).
'Prima sursă de inspiraţie este aceea de a recunoaşte pe deplin contribuţia parteneriatului economic franco-român pentru creşterea competitivităţii şi la dezvoltarea fiecărei dintre cele două ţări. Dimensiunea economică dintre cele două ţări este recunoscută. Numeroasele companii cu capital francez prezente aici au găsit în România o sursă de creştere pe o piaţă europeană nesaturată.
Preferinţa publicului românesc pentru maşinile franceze este o dovadă succesului lor în România. Companiile franceze au mai găsit o sursă de competitivitate globală, producând aici, cu ajutorul numeroaselor talente româneşti, o parte din valoarea adăugată în industrie sau servicii. În schimb, companiile franceze au adus României capital. Franţa este a treia sursă de capital străin, cu 185.000 de locuri de muncă directe în România şi o contribuţie puternică la internaţionalizarea şi la creşterea economiei româneşti', a afirmat Coste.
Oficialul CCIFER a menţionat că investitorii francezi au contribuit la dezvoltarea companiilor româneşti, atât prin intermediul acordurilor de producţie parafate, cât şi prin achiziţiile realizate. 'Prin achiziţiile lor, prin acordurile de producţie, prin joint-ventures, investitori francezi au contribuit la dezvoltarea companiilor cu capital autohton, fapt prin care se pun în valoare astăzi o serie de realizări. Investiţiile în agricultură reprezintă un punct forte atât în România, cât şi în Franţa. O altă sursă de inspiraţie o găsim astăzi prin recunoaşterea forţei şi potenţialului parteneriatului românesc. A patra sursa de inspiraţie este să trecem dincolo de clişee şi să recunoaştem puterea României în inovaţie şi start-up-uri. Cea de-a cincea sursă de inspiraţie este că abordăm o dezvoltare durabilă care să ţină cont de dezvoltarea de competenţe în viitor pentru a contribui la diversitate', a spus François Coste.
Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România (CCIFER) şi comitetul român al Consilierilor de Comerţ Exterior ai Franţei (CCEF) organizează, miercuri, Forumul economic franco-român, sub titulatura 'Poveştile care schimbă jocul'. În cadrul evenimentului de la Bucureşti se reunesc, pentru o zi, lideri români şi francezi din domenii economice-cheie, care vor confrunta stereotipurile interculturale prin retrospectiva ultimilor 30 de ani de cooperare franco-română şi perspectiva economiei viitorului bazată pe inovaţie, tehnologie şi cooperare transfrontalieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News