Preşedintele din El Salvador, în Parlament cu militari înarmaţi. Eveniment fără precedent în ultimii 28 de ani!

Preşedintele din El Salvador, Nayib Bukele, a intrat cu militari și polițiști înarmați în Parlament, pentru a impune un proiect de lege, care prevede contractarea unui împrumut pentru dotarea forțelor armate și a poliției.

Militari şi poliţişti înarmaţi au ocupat pentru scurt timp Parlamentul statului El Salvador, un eveniment fără precedent în ultimii 28 de ani, care ilustrează tensiunea extremă dintre deputaţi şi şeful statului Nayib Bukele.

Preşedintele i-a somat pe aleşi să aprobe, în termen de o săptămână, un împrumut de peste 100 de milioane de dolari pentru echiparea şi modernizarea forţelor armate şi a poliţiei naţionale. Scopul ar fi ca militarii și polițiștii să fie mai bine pregătiţi pentru a combate bandele criminale.

Planul de control teritorial este strategia promovată de Bukele pentru a răspunde problemelor grave de securitate cu care se confruntă cetăţenii din El Salvador, considerată una dintre cele mai violente ţări din lume şi unde există un număr mare de bande criminale înarmate, notează Mediafax. 

Guvernul condus de Bukele susţine că a făcut paşi mari în lupta sa împotriva acestui flagel. În 2019, au fost cu aproape 1.000 de omucideri mai puţin decât în anul precedent, potrivit Ministerului Securităţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel