Preşedintele Ecuadorului, prima reacţie după arestarea lui Assage: Am cerut Marii Britanii să garanteze că Assange nu va fi extrădat

julian-assange
julian-assange

Marea Britanie a garantat Ecuadorului că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, nu va fi extrădat într-un stat care aplică pedeapsa cu moartea, a declarat joi preşedintele ecuadorian Lenin Moreno, la scurt timp după anunţul privind arestarea fondatorul WikiLeaks, transmite Reuters.

Poliţia britanică a anunţat joi, în jurul prânzului, că fondatorul WikiLeaks a fost arestat în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra, unde Assange se refugiase din 2012 pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol, într-un dosar închis între timp.

'În conformitate cu angajamentul nostru puternic faţă de drepturile omului şi dreptul internaţional, am cerut Marii Britanii să garanteze că dl Assange nu va fi extrădat într-o ţară unde ar putea fi supus torturii sau pedepsei cu moartea', a declarat Moreno, într-un mesaj video postat pe Twitter.

'Guvernul britanic a confirmat aceasta în scris, în acord cu propriile sale reguli', a adăugat preşedintele Ecuadorului.

El a precizat că 'Ecuadorul a decis 'în mod suveran' să-i retragă azilul diplomatic lui Julian Assange pentru că acesta a încălcat în repetate rânduri convenţiile internaţionale şi protocolul de coabitare'. Assange 'a încălcat în special cerinţa de a nu interveni în afacerile interne ale altor state', a adăugat Moreno.

'Comportamentul lipsit de curtoazie şi agresiv al dlui Julian Assange', precum şi 'declaraţiile ostile şi ameninţătoare' ale unei organizaţii neprecizate împotriva Ecuadorului au făcut azilul lui Assange 'de nesusţinut', a explicat Lenin Moreno în mesajul distribuit pe Twitter.

Ministrul de interne britanic Jeremy Hunt i-a mulţumit lui Moreno 'pentru cooperare.

Pe aceeaşi reţea socială, ministrul de interne britanic Jeremy Hunt i-a mulţumit lui Moreno 'pentru cooperare' astfel încât 'Assange să fie adus în faţa justiţiei'. 'Julian Assange nu este un erou şi nimeni nu este mai presus de lege. El s-a ascuns de adevăr mulţi ani', a notat ministrul britanic.

Într-una din primele reacţii la anunţul privind arestarea fondatorului WikiLeaks, fostul preşedinte ecuadorian Rafael Correa, aflat în exil în Belgia din 2017 şi cel în mandatul căruia Assange a primit azil diplomatic, l-a acuzat pe succesorul său Lenin Moreno că este responsabil de această arestare, numindu-l 'cel mai mare trădător din istoria latino-americană'.

'Aceasta pune în pericol viaţa lui Assange şi umileşte Ecuadorul. Zi de doliu naţional', a scris Rafael Correa pe contul de Twitter, denunţând totodată 'o crimă pe care omenirea nu o va uita niciodată'.

Ecuadorul 'a pus capăt ilegal' azilului politic acordat lui Julian Assange, iar ambasadorul 'a invitat' poliţia britanică în incinta diplomatică pentru a-l aresta, a acuzat joi şi WikiLeaks.

La scurt timp după anunţul venit de la Londra, avocata femeii care l-a acuzat pe Assange de viol în 2010 a declarat că va cere parchetului redeschiderea anchetei, ce fusese închisă în mai 2017, la trei ani de la prescrierea faptelor, din lipsă de progrese.

La Moscova, purtătorul de cuvânt a Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, răspunzând întrebării unui jurnalist, că Rusia speră că drepturile lui Assange nu vor fi încălcate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel