Președintele Emmanuel Macron depune ”toate eforturile” pentru găsirea unui nou premier: Fac asta de săptămâni întregi

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află în articol ce declarații a făcut președintele Franței, Emmanuel Macron.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că depune ”toate eforturile” în căutarea unui nou prim-ministru pentru ”a ajunge la cea mai bună soluţie pentru ţară”, fără a comenta termenul limită pentru această numire foarte aşteptată, notează AFP, conform Agerpres.

„Voi vorbi francezilor la timpul şi în cadrul potrivit”, a răspuns şeful statului în cadrul unei conferinţe de presă la Belgrad.

Niciunul dintre scenariile de pe masă pentru formarea unui guvern nu se impune, la mai bine de 50 de zile de la dizolvarea Adunării Naţionale de către preşedintele Macron, într-o ţară profund divizată, unde guvernul demisionar continuă să gestioneze problemele curente.

De la alegerile legislative, tabăra prezidenţială pledează pentru un guvern de coaliţie în stil german, de la dreapta până la social-democraţi, cu un potenţial de 301 deputaţi.

Trei mari blocuri în Adunarea Națională

Dar la dreapta ca şi la stânga, nimeni nu vrea să fie asociat prea strâns cu o tabără învinsă de trei ori la urne.

Adunarea Naţională rezultată în urma alegerilor legislative de la începutul lunii iulie este fracturată în trei mari blocuri, alianţa stângii Noul Front Popular (NFP, 193 de deputaţi), ”macroniştii” (centru, 166) şi extrema dreaptă din Rassemblement National (RN, 142).

„Credeţi-mă că depun toate eforturile, ziua şi noaptea, şi că fac asta de săptămâni întregi, chiar dacă nu aţi văzut-o neapărat, pentru a ajunge la cea mai bună soluţie pentru ţară”, a adăugat el.

Şeful statului a asigurat că guvernul demisionar face ”faţă provocărilor, crizelor momentului”, respingând ideea că ”nu sunt rezolvate problemele curente”.

Deocamdată, o opţiune a fost deja exclusă de preşedintele francez: cea a unui guvern compus exclusiv din coaliţia de stânga a Noului Front Popular, care a propus-o pe Lucie Castets, un înalt funcţionar public, ca prim-ministru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel