Preşedintele Federaţiei bulgare de fotbal (BFS), Borislav Mihailov, considerat a fi responsabil pentru manifestările rasiste care au avut loc la meciul de luni dintre Bulgaria şi Anglia (0-6) de la Sofia, din preliminariile EURO 2020, şi-a prezentat marţi demisia, a anunţat BFS pe site-ul său.
Marţi dimineaţa, premierul bulgar Boiko Borisov a cerut demisia imediată a lui Mihailov. Meciul Bulgaria - Anglia a fost întrerupt pentru scurt timp în două rânduri de arbitrul croat Ivan Bebek în prima repriză, însă oficialul nu a decis să trimită echipele la vestiare, cum prevede protocolul, după o primă întrerupere pe motive de manifestări rasiste
. O parte a publicului de pe stadionul Vasil Levski, arenă deja afectată de sancţiunile UEFA, cu un sector de 5.000 de locuri închis după manifestări rasiste la partida cu Kosovo, a adus insulte rasiste jucătorilor de culoare din echipa Angliei, fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling.
Spre finalul primei reprize, a avut loc o discuţie lungă între arbitru şi oficialii celor două echipe, precum şi cu jucătorii celor două echipe, dar în cele din urmă jocul a fost reluat şi s-au disputat şase minute adiţionale până la pauză. Fanii ultras bulgari au apelat şi la saluturi naziste şi au desfăşurat bannere pe care scria No Respect, notează EFE.
Anglia a făcut un pas uriaş spre turneul final, după victoria la scor cu Bulgaria, 6-0 la Sofia. Rashford, Barkley (două), Sterling (două) şi Kane au marcat golurile echipei antrenate de Gareth Southgate. Plamen Iliev (ex-Astra Giurgiu) a fost în poarta gazdelor. Gheorghi Sarmov (ex-ACS Poli Timişoara) a intrat la pauză la bulgari. Bulgaria ocupă ultimul loc în grupă, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu