Preşedintele Federaţiei Kazahe de Haltere, Zhanat Tussupbekov, a primit prin decretul Președintelui Nursultan Nazarbayev, decoraţia "Kurmet" ("Onoare"), cu ocazia împlinirii a 25 de ani de independenţă a Republicii Kazakhstan. Decoraţia a fost primită pentru admiterea sportivilor kazahi la Olimpiada de la Rio, potrivit ABC.TV Kazakhstan.
Decoraţia „Kurmet" a fost acordată pentru prima oară în anul 1993 şi este oferită pentru realizări pe plan economic, social, ştiinţific, cultural şi educaţional, pentru rezultate excepţionale obţinute în cadrul organizaţiilor de stat şi pentru atitudine pro-activă în viaţa socială şi publică. Preşedintele Federaţiei Kazahe de Haltere, Zhanat Tussupbekov, este, totodată, directorul general executiv al Grupului KMG International, care deţine brandul Rompetrol în România. Acţionarul KMG International este compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan, KazMunayGas.
"Înainte de Olimpiadă, după cum ştiţi, s-a creat o situaţie foarte complicată privind problema dopajului, un scandal neplăcut pentru Kazakhstan legat de Jocurile Olimpice de la Londra şi Beijing. A fost greu, s-a pus problema suspendarii nationalei de haltere, însă Zhanat Tussupbekov a făcut tot ce s-a putut, a reuşit să convingă şi noi am evoluat la Jocurile Olimpice de la Rio", a declarat Arystanbek Muhamediuly,
Ministrul culturii şi sportului.
[citeste si]
Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Haltere a analizat, în iunie 2016, la Tbilisi, Georgia, posibilitatea de suspendare a Federaţiilor Naţionale pentru acest tip de sport în cazul unor rezultate pozitive ale probelor de dopaj pentru trei sau mai mulţi participanţi ale Jocurilor Olimpice din 2008 şi 2012 din oricare ţara.
După ce sportivii kazahi, care au participat la Olimpiada din Londra - Ilya Ilyin, Zulfiya Chinshanlo, Maiya şi Svetlana Pobedova, au parcurs controale antidoping, iar astfel, toată selecţionata naţională a Republicii Kazakhstan cădea sub incidenta regulilor noi de suspenare şi putea rata JO 2016.
Marţi, în cadrul Galei de premiere a celebrităţilor din cultură, artă, sport şi jurnalism. Ministrul culturii şi sportului Arystanbek Muhamediuly a anunţat că sportivii kazahi au fost admisi la Olimpiada datorită demersurilor lui Zhanat Tussupbekov. De asemenea, Ministrul a subliniat faptul că în ciuda neadmiterii la JO din acest an a celor mai buni atleţi din Kazakhstan, naţionala ţării a luat 5 medalii. "Aurul" de la Rio a revenit sportivului Nidjat Raghimov din categoria pana la 77 kg, "argintul" la categoria pana la 69 kg l-a cucerit Zhazira Zhapparkul, medalii de bronz au adus Kazakhstanului Karina Goriceva (63 kg), Farhad Harkyi (62 kg) şi Alexandr Zaichikov (până în 105 kg).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu