Preşedintele Finlandei: Schimbarea guvernului din Ucraina nu se mai numără printre obiectivele lui Putin

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat că Vladimir Putin pare să fi renunţat la o schimbare de regim la Kiev în cadrul obiectivelor războiului său din Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin pare să fi renunţat la o schimbare de regim la Kiev în cadrul obiectivelor războiului său din Ucraina, a declarat luni preşedintele finlandez Sauli Niinisto într-un interviu pentru CNN, preluat de AFP și Agerpres.

Sauli Niinisto, interlocutor frecvent al preşedintelui rus Vladimir Putin, a discutat din nou vineri cu liderul de la Kremlin, în cadrul eforturilor europene de a menţine deschis canalul diplomatic.

'Putin are lista sa, o ştie toată lumea', a afirmat preşedintele Finlandei, conform unui extras din interviu difuzat de CNN International. 'Însă pare că schimbarea guvernului din Ucraina nu mai este pe listă', a afirmat el.

Ucraina a spus vineri că se teme de o încercuire a Kievului şi a promis că va apăra cu orice preţ capitala în faţa forţelor ruse.

Regimul condus de preşedintele Volodimir Zelenski a rezistat până acum.

Întrebat despre planurile lui Putin de a instala la Kiev un regim vasal faţă de Moscova, preşedintele finlandez a făcut referire la discuţia sa de vineri cu preşedintele rus.

'El a fost foarte clar când l-am întrebat dacă a renunţat la această cerinţă: 'Nu am cerut niciodată asta, a relatat Niinisto.

Obiectivele reale ale lui Putin în acest război rămân una din marile necunoscute ale discuţiilor diplomatice

Alături de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele finlandez a fost unul dintre puţinii interlocutori europeni ai lui Putin în ultimele zile.

Finlanda, care se învecinează cu Rusia, are în mod tradiţional un rol de intermediar între Occident şi Moscova. Vineri, Niinisto a discutat de asemenea şi cu Zelenski.

VEZI ȘI: Repercusiunile războiului din Ucraina. Şeful ONU avertizează împotriva unui uragan al foametei în lume

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat luni împotriva repercusiunilor războiului Rusiei în Ucraina, care riscă se se traducă într-un 'uragan al foametei' în multe ţări, relatează France Presse, citat de Agerpres.

'Ucraina este în flăcări' şi 'ţara este pe punctul de a fi decimată în faţa ochilor lumii'.

'Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei şi prăbuşirea sistemului alimentar mondial', a declarat el în faţa presei la New York.

Din cauza blocajului producţiei agricole din Ucraina şi Rusia, războiul ar urma, în repercusiunile sale, să lovească 'cel mai tare pe cei mai săraci şi să semene seminţele instabilităţii politice şi ale tulburărilor în întreaga lume', a subliniat Antonio Guterres.

"Acest război depăşeşte cu mult Ucraina"

'Acest război depăşeşte cu mult Ucraina', a mai spus el.

'Preţurile cerealelor le-au depăşit deja pe cele de la începutul Primăverii Arabe şi de la revoltele foametei din 2007-2008'.

'Indicele global al preţurilor la produsele alimentare FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, cu sediul la Roma) este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată', a precizat el.

În total, '45 de ţări africane şi ţări mai puţin dezvoltate importă cel puţin o treime din grâul lor din Ucraina sau Rusia - 18 dintre aceste ţări importă cel puţin 50%.

Acestea includ ţări precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrată Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen', a spus şeful ONU, cerând din nou oprirea cât mai rapidă a ostilităţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel