Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj către partenerii strategici ai României – Uniunea Europeană, NATO și SUA – reafirmând angajamentul țării față de valorile democratice și alianțele sale. Reacția sa vine la scurt timp după ce vicepreședintele american JD Vance a criticat public, în cadrul Conferinței de Securitate de la München, hotărârea referitoare la anularea alegerilor din România.
Update: Ilie Bolojan a subliniat tipul de politică externă pe care o va duce în această perioadă: "Politica externă a României va reafirma obiectivele noastre primare: asigurarea stabilității, prosperității și securității cetățenilor români, ca și în vecinătatea noastră și nu numai".
Romania's foreign policy will reassert our primary objectives: ensuring stability, prosperity and security for the Romanian citizens, as well as in our neighbourhood and beyond.
— Ilie Bolojan (@Bolojan) February 14, 2025
”În calitate de Președinte interimar al României, îi asigur pe toți partenerii și aliații noștri că România rămâne un aliat de încredere, ferm angajat față de o Uniune Europeană coezivă, un NATO mai puternic și un parteneriat transatlantic solid”, a scris Ilie Bolojan într-un mesaj în limba engleză pe platforma X.
As Interim President of Romania, I reassure all our partners and allies that Romania remains a reliable ally, firmly committed to a cohesive European Union, a stronger NATO and a solid transatlantic partnership.
— Ilie Bolojan (@Bolojan) February 14, 2025
Prezent vineri la Conferința de Securitate de la München, Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, a adus în discuție problema alegerilor prezidențiale anulate din România, spunând că acestea au fost anulate „pe suspiciunile șubrede ale unei agenții de informații și presiunile enorme din partea vecinilor săi continentali”.
"Amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult în raport cu Europa nu este Rusia, nu este China și niciun alt actor extern. Ceea ce mă îngrijorează este amenințarea din interior – retragerea Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale, valori pe care le împărtășește cu Statele Unite ale Americii", a mai declarat acesta.
Am fost surprins să văd că un fost comisar european a apărut recent la televiziune și părea încântat că guvernul României tocmai anulase alegerile. Acesta a avertizat că, dacă lucrurile nu merg conform planului, același lucru s-ar putea întâmpla și în Germania. Aceste declarații făcute cu atâta ușurință sunt șocante pentru urechile americane", a mai spus J.D. Vance.
Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a decis anularea scrutinului și reluarea procesului electoral, o hotărâre care a generat multiple controverse atât pe plan intern, cât și internațional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News