Preşedintele interminar al Egiptului, Adly Mansour, a depus marţi jurământul în faţa unui cabinet format, în mare parte, din liberali şi tehnocraţi, informează Washington Post.
Autor: Beatrice Muşel
Mulţi membri ai noului guvern au avut funcţii şi în alte cabinete, chiar şi în cel al preşedintelui demis, Mohamed Morsi. Totuşi, din acesta lipsesc reprezentanţi ai puternicelor partide islamiste care au avut majoritatea la primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale democratice. Judecătorul Adly Mansour a fost desemnat de armată să conducă Egiptul după demiterea fostului preşedinte Mohamed Morsi. Acesta era numai de câteva zile preşedintele Curţii Constituţionale, fiind numit în această funcţie chiar de Morsi la jumătatea lunii mai.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News