Citește în articol explicația oferită de președintele SUA, Joe Biden.
Președintele Joe Biden a oferit o explicație pentru dezbaterea sa ratată cu fostul președinte Donald Trump. Acesta a estimat că se explică prin oboseala legată de deplasările sale internaţionale recente, după ce în iunie el se deplasase în Franţa, apoi în Italia.
Biden a precizat că ”nu a fost prea inteligent” să fi ”călătorit prin lume de mai multe ori” cu puţin timp înainte de această confruntare şi că aceasta l-a făcut ”aproape să adoarmă pe scenă” în timpul unei întrevederi cu donatori democraţi lângă Washington.
„Aceasta nu este o scuză, ci o explicaţie”, a adăugat Biden.
„Eu nu i-am ascultat pe consilierii mei”, a mai precizat președintele în vârstă 81 de ani.
Mesajul lui Biden vine la cinci zile după dezbaterea cu Trump. În dezbatere a apărut aproape confuz și uneori complet pierdut.
Principalul argument al susținătorilor săi era cel de a spune că Joe Biden a avut ”o seară proastă”, trecătoare, şi de a sublinia că el suferă de o ”răceală” care îi jenează vorbirea.
Un val de panică a fost stârnit în tabăra democrată după dezbatere. Unii se întreabă deja deschis asupra facultăţilor lui Joe Biden și asupra viitorului candidaturii sale.
Deplasarea președintelui în Franța a fost din 5 până pe 9 iunie, cu prilejul aniversării Debarcării aliate în Normandia și pentru o vizită de stat. Când a ajuns în Franța, după ce a călătorit noaptea, președintele a rămas la hotel toată ziua.
În continuare, Biden s-a deplasat în Italia din 12 până pe 14 iunie pentru un summit G7. După summit s-a dus direct la un eveniment de campanie în California.
Președintele SUA s-a retras apoi timp de șase zile pentru a pregăti dezbaterea. Pregătirile au avut loc la reședința din Camp David, lângă Washington, alături de consilierii săi. În aceste șase zile Biden nu a avut activitate publică, conform agenției AFP, citată de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu