Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, azi, la Palatul Cotroceni, cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu.
Cei doi lideri de stat au discutat despre sprijinirea Republicii Moldova și combaterea efectelor negative ale războiului din Ucraina asupra statului de peste Prut.
"Avem o urgență maximă să căutăm soluții alternative pentru a păstra stabilitatea țării și a trece cu bine de iarnă. Moldova are nevoie de soluții pentru securitatea energetică acum. Vrem să cumpărăm gaze din România și este nevoie ca acest lucru să fie posibil cât de curând. E critic ca oamenii noștri să nu înghețe la iarnă și pentru a menține stabilitatea socială”, a declarat Maia Sandu.
”Plătim cel mai mare preț raportat la venit din Europa la energie. Pentru gaze naturale plătim deja un preț dublu față de cel din România. Republica Moldova depune eforturi pentru a reduce consumul de energie, vrem să înlocuim la iarnă gazele cu păcură, cărbune sau lemne”, a mai adăugat Maia Sandu.
”Am discutat despre rolul foarte important și potențialul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău ca element esențial în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova. În acest cadru, pe lângă conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de energie electrică, în martie, interconectarea rețelelor de energie electrică din România și Republica Moldova are o relevanță strategică evidentă și am convenit să facem pași decisivi în această direcție”, a spus, la rândul său, președintele Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu