De ce nu mai merge președintele palestinian, Mahmoud Abbas, în Rusia

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Decizia a fost anunțată de Mihail Bogdanov, ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, care urma să se deplaseze în Rusia pe 15 noiembrie, a trebuit să-şi amâne vizita, a anunţat vineri ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse.

"La cererea autorităţilor palestiniene, vizita a fost amânată", a afirmat Mihail Bogdanov, citat de agenţiile de presă ruse, anunţând de asemenea că această vizită trebuia iniţial să aibă loc pe 15 noiembrie.

Autorităţile ruse au evocat de mai multe ori în ultimele săptămâni o apropiată vizită a lui Mahmoud Abbas, fără a comunica până acum data exactă a acesteia.

Responsabilii palestinieni "au explicat că situaţia actuală este dificilă, că preşedintele Abbas nu poate părăsi regiunea" în acest context, a adăugat Mihail Bogdanov.

Potrivit ministrului-adjunct rus de externe, contactele vor fi "menţinute la nivel operaţional, în special prin telefon".

Rusia menţine tradiţional bune relaţii atât cu autorităţile israeliene şi palestiniene, cât şi cu mai mulţi actori regionali, precum Siria, Egipt şi Iran, notează AFP, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel