Preşedintele Rodrigo Duterte, mărturisire șocantă

poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a provocat duminică un scandal după ce a povestit că, în adolescenţă, şi-a agresat sexual menajera, organizaţii pentru drepturile femeii acuzându-l că promovează abuzurile sexuale, relatează AFP.

Controversatul preşedinte stârneşte cu regularitate scandaluri atunci când vorbeşte despre femei. El a glumit în legătură cu un viol şi s-a lăudat public cu infidelităţile sale. Referindu-se la mărturisirea pe care i-a făcut-o unui preot pe când era în liceu, Duterte, în vârstă de 73 de ani, a spus că a intrat în camera menajerei sale în timp ce aceasta dormea. 'Am ridicat pătura (...) Am încercat să ating ce era în pantaloni', a povestit el într-un discurs. 'O atingeam când ea s-a trezit, aşa că am ieşit' din cameră, a mai spus el. Duterte a afirmat că i-a mărturisit preotului că s-a întors în camera menajerei şi a încercat să o agreseze din nou. Partidul Gabriela, care apără drepturile femeilor, a cerut demisia preşedintelui, denunţând remarcile sale 'respingătoare' şi acuzându-l că a recunoscut o tentativă de viol.

Purtătorul de cuvânt este de altă părere

Răspunzând criticilor, purtătorul de cuvânt al lui Rodrigo Duterte a declarat duminică că preşedintele a 'inventat' povestea. 'El a inventat o anecdotă ridicolă pentru a atrage atenţia asupra atacurilor sexuale pe care el şi colegii lui le-au suferit în liceu', a spus Salvador Panelo. Duterte a făcut aceste declaraţii în timp ce critica Biserica Catolică în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală împotriva copiilor. Preşedintele, care nu a ezitat să prezinte biserica drept 'cea mai ipocrită instituţie', în condiţiile în care populaţia ţării este majoritar catolică, a declarat sâmbătă că el şi colegii săi au fost agresaţi sexual în timpul spovedaniei. Duterte se află în conflict deschis cu conducerea Bisericii Catolice din ţara sa, care a fost extrem de critică faţă de campania sa sângeroasă împotriva traficului de droguri.

VEZI ȘI:

'Echipa morţii', amenințarea numărul unu în Filipine

Filipine: Un 'narco-primar', împuşcat mortal


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel