Președintele rus Medvedev, delir: Rusia duce o bătălie sacră împotriva lui Satana

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev. Sursa: Agerpres
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev. Sursa: Agerpres

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a considerat vineri războiul Rusiei în Ucraina drept un conflict sacru cu Satana, avertizând că Moscova i-ar putea trimite pe toţi duşmanii ei în focurilor veşnice ale Gheenei, relatează Reuters. 

Invazia Ucrainei de către Rusia a ucis zeci de mii de persoane şi a declanşat cea mai mare confruntare cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba în 1962, când superputerile Războiului Rece s-au aflat cel mai aproape de războiul nuclear.

Medvedev, care, în calitate de preşedinte între 2008 şi 2012, s-a prezentat ca un liberal modernizator, a declarat că Moscova se luptă în Ucraina cu 'narcomani nazişti nebuni' sprijiniţi de occidentali, despre care a spus că 'le curge saliva pe bărbie din cauza degenerării', notează Reuters.

Kievul şi Occidentul au respins în repetate rânduri acuzaţiile preşedintelui Vladimir Putin că Ucraina este condusă de fascişti care îi persecută pe vorbitorii de limbă rusă. În schimb, ei văd războiul ca pe o acaparare brutală de teritorii de către Moscova.

Într-un mesaj cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale a Rusiei, marcată pe 4 noiembrie, Medvedev a spus că sarcina patriei este 'să-l oprească pe conducătorul suprem al Iadului, orice nume ar folosi - Satan, Lucifer sau Iblis'.

Rusia are arme diferite, inclusiv capacitatea de 'a-i trimite pe toţi duşmanii noştri în focul Gheenei'

Medvedev, acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia are arme diferite, inclusiv capacitatea de 'a-i trimite pe toţi duşmanii noştri în focul Gheenei', folosind un termen ebraic adesea tradus ca Iad.

De când a început războiul, retorica lui Medvedev a devenit din ce în ce mai înverşunată, părerile sale publicate fiind uneori în armonie cu gândirea la nivelurile de vârf ale elitei de la Kremlin. Armele lui Satan, a spus Medvedev, sunt 'minciuni foarte complexe. Şi arma noastră este adevărul. De aceea cauza noastră este dreaptă. De aceea victoria va fi a noastră! Sărbători fericite!', a adăugat el.

Vezi și - Influența lui Dughin asupra politicii Kremlinului a crescut după asasinarea fiicei sale

Aleksandr Dughin a fost numit de nenumărate ori "creierul" Kremlinului. Potrivit surselor citate de publicaţia Meduza, influenţa lui Aleksandr Dughin asupra lui Putin a crescut, dar acest lucru s-a întâmplat după uciderea fiicei sale, Daria Dughina, într-o explozie.

În ultimele luni, blocul politic intern al Administraţiei Prezidenţiale de la Kremlin, din Federaţia Rusă, a început să invite în mod frecvent filosofi şi istorici ultraconservatori la discuţii, la Kremlin, în primul rând, pe Aleksandr Dughin, Aleksandr Prohanov şi Vardan Bagdasarian.

Informaţia respectivă a fost confirmată pentru publicaţia Meduza de către două surse apropiate Administraţiei Prezidenţiale Ruse, precum şi de un analist politic apropiat conducerii Partidului Rusia Unită (partid aflat la guvernare în Rusia, n.r.).

Potrivit unor surse, aceste personalităţi invitate la Kremlin nu participă la întâlnirile consacrate unor aspecte specifice (cum ar fi de exemplu pregătirile pentru alegerile prezidenţiale din 2024), ele poartă alt gen de discuţii, activiţăţile lor diferă de cele ale oamenilor politici ruşi.

Cu ei au loc convorvbiri şi întâlniri private, dedicate în mod special problemelor ideologice, despre care este obiectivul actual al Rusiei şi ce-şi doreşte ea, a explicat una dintre sursele citate de Meduza, apropiate autorităţilor de la Kremlin, notează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel