Președintele Senatului României, Anca Dragu, a transmis un mesaj după incendiul care a ucis patru pacienți ai Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală.
„Cu greu îmi găsesc cuvintele după o asemenea tragedie. La Institutul Matei Balș erau oameni care au venit să se vindece de bolile lor și n-au mai plecat acasă din cauza incendiului. Le transmit condoleanțe familiilor îndurerate și multă putere pacienților afectați de incendiu.
Asemenea tragedii nu pot și nu vor rămâne fără urmări. Specialiștii vor stabili cauzele acestui incendiu dramatic. Imediat după ce aflăm ce a dus la producerea acestei tragedii, putem vedea cum și cât de repede trebuie schimbat tot ce nu e în regula în sistemul sanitar din România”, a transmis politiciana, pe Facebook.
VEZI ȘI: Reacția lui Dan Barna, după incendiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu