Proiectul de modificare şi completare a statutului personalului silvic va fi legiferat în cadrul Plenului Camerei Deputaţilor în circa trei săptămâni, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Silva, Silviu Geană, la ieşirea de la discuţiile avute cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.
"Am avut o discuţie destul de aplicată cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu. La această discuţie a participat şi vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură şi Silvicultură, domnul deputat Păle, precum şi directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu. Concluziile sunt următoarele: am primit asigurări că într-un interval de timp de circa trei săptămâni proiectul de modificare şi completare a statutului personalului silvic va fi legiferat în cadrul Plenului Camerei Deputaţilor, ceea ce ne bucură. În egală măsură, însă, sper să nu fie doar o altă promisiune... În proiectul de modificare a statutului personalului silvic există obligativitatea dotării personalului angrenat în paza pădurilor cu armament letal sau neletal de serviciu. De asemenea, va fi asigurată dotarea personalului silvic cu mijloace de transport, cu mijloace de comunicaţie şi alte mijloace de apărare prevăzute de lege. Totodată, va fi asigurat un nivel de salarizare corespunzător şi, poate ceea ce este în egală măsură la fel de important, se va reduce vârsta de pensionare a personalului silvic care, nemijlocit, lucrează în activitatea de pază a pădurilor", a menţionat Geană.
Acesta a adăugat că, în situaţia în care respectivele proiecte de acte normative nu vor fi rezolvate, vor fi organizate alte proteste.
"Legat de celelalte două proiecte de acte normative - Plx 9 prin care se încerca să se facă o împroprietărire din patrimoniul public al statului cu 650.000 de hectare - am primit, de asemenea, asigurări că tot în 2-3 săptămâni va fi la şedinţa din Plen, cu propunerea de respingere a acestui proiect. Cel de-al treilea proiect care ne frământă pe noi este cel de modificare a articolului 11 din Legea 46 din Codul Silvic, prin care se dorea ca proprietatea publică a statului să fie reglementată la ceea ce a avut statul în proprietate anterior anului 1948, dar nu se ştie când. Conform evaluării transmise de administratorul pădurilor statului - Romsilva - urma ca o suprafaţă de circa 1,2 milioane de hectare să fie trecută din patrimoniul public al statului în proprietatea privată a statului pentru a fi lăsată la dispoziţia comisiilor locale şi comisiilor judeţene spre a fi pus în posesie către cine, nu ştim... La fel, acest proiect va fi respins într-un răgaz de 2-3 săptămâni. Sperăm ca asigurările pe care le-am primit astăzi să nu fie doar simple promisiuni. Investim cu încredere în cei care ne-au ascultat şi în situaţia în care, într-o lună de zile, aceste proiecte de acte normative nu vor fi rezolvate, cu siguranţă ne vom reîntâlni în urma unei acţiuni de protest, poate cu participare mult mai largă ori aici, la Camera Deputaţilor, ori în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului", a afirmat preşedintele Federaţiei Silva.
Câteva sute de silvicultori au protestat, marţi, timp de patru ore, în faţa sediului Camerei Deputaţilor de la Parlament, pe fondul intensificării cazurilor de agresiune asupra personalului silvic.
În 2019, Federaţia Sindicatelor Silva a organizat şase acţiuni de protest în care a solicitat modificarea şi completarea urgentă a Statutului personalului silvic.
La acţiunea de protest din data de 29 octombrie 2019 sindicatele din silvicultură au susţinut urgentarea modificării şi completării Statutului personalului silvic, lege prin care trebuie întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu şi mijloace tehnice de apărare, asigurată dotarea cu mijloace de transport şi comunicaţii adecvate, asigurată dotarea cu uniforme de serviciu, includerea în condiţii speciale de pensionare a silvicultorilor şi asigurarea unor condiţii decente de salarizare pentru întreg personalul silvic.
De asemenea, aceştia au solicitat respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.
În plus, silvicultorii au cerut respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic şi pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestei arătând, în context, că prin legiferarea acestei iniţiative, proprietatea publică a statului se va diminua cu o suprafaţă de peste 1,2 milioane hectare de păduri, fiind în pericol peste 5.000 de locuri de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu