Președintele Transelectrica, Marius Carasol, diplomă falsă. Victor Cionga: Cu atât mai bine pentru toată lumea!

Victor Cionga a criticat gestul făcut de Marius Carasol, fostul președinte Transelectrica, care și-a falsificat diploma. 

"Dacă am înţeles eu bine din presă, Preşedintele Directoratului Transelectrica, dl Danut Carasol, a falsificat diploma de absolvire a unui Institut Politehnic. Adică de fapt nu este inginer, titlu necesar pentru ocuparea poziţiei actuale în această societăţi cu capital majoritar de stat LISTATA la BVB. A uzat de un fals că să ajungă în poziţia respectivă. Nu am văzut (când scriam aceste rânduri) încă pe site-ul societăţii o reacţie a Consiliului de Supraveghere al Transelectrica.

Chiar plecând de la ipoteza că domnul în cauză nu este deloc vinovat, pentru reputaţia societăţii, până la clarificarea chestiunii acesta ar fi trebuit să se autosupende sau, dacă nu, CS-ul să îl suspende pe dl Carasol. Am înţeles acum la Financial Intelligence cum că CS-ul a dat un comunicat de presă cum că cere clarificări d-lui în cauză. Să aşteptăm şi să vedem. Eu cred însă că autosuspendarea sau suspendarea de către CS sunt soluţiile pe moment. Mai ales că un comunicat al UPB întăreşte îndoială că domnul în cauză nu a absolvit facultatea", a scris Victor Cionga pe Facebook.

"Cu atât mai bine pentru toată lumea!"

Dacă se va dovedi nevinovat, cu atât mai bine pentru toată lumea! Altfel ce să mai vorbim de "Corporate Governance", să invităm pe investitori pe piaţa de capital locală (care aspiră la intrarea în categoria pieţelor emergente), etc. Într-o situaţie normală, în funcţie de reacţia sa, în acest moment CS al ŢEL îşi joacă soarta. Şi nu numai; dacă nu reactioneza rapid şi decisiv, chestiunea devine una de reputaţie pentru întreaga piaţa de capital din România. Domnule Profesor Cosea sunteţi Preşedintele CS. Acţionaţi decisiv vă rog!", a mai scris Victor Cionga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel