Legea educației a salvat Guvernul. Marko Bela nu vede o pisibilă apropiere de PNL și PSD

Marko Bela
Marko Bela

Preşedintele UDMR, Marko Bela, spune că nu vede o posibilă apropiere de o alianţă a opoziţiei, deoarece legea educaţiei a apropiat formaţiunea sa mai mult de coaliţia guvernamentală şi a îndepărtat-o de PSD şi de PNL.

Liderul UDMR a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu înţelege retorica naţionalistă a PSD şi a PNL, mai ales că a colaborat bine şi cu aceste formaţiuni. 'Vă spun sincer: deocamdată, reuşita legii educaţiei ne-a apropiat de actuala coaliţie şi ne-a îndepărtat de colegii noştri din opoziţie. Eu n-aş fi vrut acest lucru. De mai multe ori am şi reproşat că de ce s-au legat de problema naţională privind legea educaţiei. Atât de falsă era această abordare, fiindcă sunt alte interese legate de învăţământ, dar niciun cuvânt despre aceste probleme. În schimb, în mod iresponsabil au atacat nişte probleme în legătură cu care dacă am fi fost împreună în guvern, sunt convins că ar fi fost de acord. Şi au existat momente de exemplu când PSD a acceptat ideea predării istoriei şi geografiei în limba maternă', a precizat Marko Bela, citat de Agerpres

Liderul UDMR spune că înainte de orice alte discuţii, PSD şi PNL trebuie să-şi clarifice problema naţională şi abia apoi poate fi vorba de un dialog eficient, dar nu şi de o alianţă. 'În primul rând aş vrea să-şi clarifice poziţia privind problema naţională, privind problemele interetnice, mai ales că cu PNL am fost împreună în guvern şi atunci ne-am înţeles foarte bine privind problema maghiară. Pe cei din PSD i-am susţinut din parlament cândva, am rezolvat probleme foarte delicate. În primul rând pentru a avea un dialog eficient cu UDMR, nu o coaliţie sau alianţă - în acest moment nu se pune această problemă - ar trebui să-şi clarifice poziţiile privind problema naţională', a menţionat Marko Bela. El supune că UDMR nu e certat cu cele două formaţiuni, 'dar nici prea apropiaţi nu suntem'.Marko Bela a mai spus despre legea educaţiei că esenţa ei constă într-o reformă generală a învăţământului şi în descentralizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel