Președinția, acuzații extrem de grave aduse lui Ponta

basescu_cotroceni
basescu_cotroceni

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Bogdan Oprea, afirmă că premierul Victor Ponta este dezamăgit pentru că Traian Băsescu a refuzat să intre ”în cârdășie pentru încălcarea legii”, atunci când a dispus ca lui Laszlo Tokes să nu i se retragă Ordinul ”Steaua României”.

”Ca întotdeauna, domnul prim-ministru Victor Ponta este dezamăgit când cineva nu intră în cârdaşie cu dumnealui pentru încălcarea legii. Comportamentul unui prim-ministru reclamă în mod obligatoriu ca solicitările şi abordările publice să fie în conformitate cu legile ţării sale. Este indamisibil ca pentru un prim-ministru respectarea legii să fie un subterfugiu”, a declarat Oprea pentru Mediafax.

Premierul Victor Ponta a spus, sâmbătă, pentru Mediafax, că e dezamăgit de hotărârea președintelui privind decorația lui Laszlo Tokes. Asta după ce Traian Băsescu a precizat, cu o zi înainte, că nu-i poate retrage distincția de onoare europarlamentarului Tokes pentru că la originea acestei solicitări se află o persoană care nu a fost decorată cu același ordin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel