Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene a fost afectată de lipsa de încredere arătată de preşedintele Klaus Iohannis, a declarat Viorica Dăncilă în studioul DCNews.
"Domnul preşedinte ştia de la început stadiul pregătirii pentru preluarea preşedinţiei. Am avut o discuţie cu domnul preşedinte înainte, i-am explicat că suntem pregătiţi, că ştim ce dosare vor fi finalizate şi că vom prelua din mers, că ştiu cum funcţionează instituţiile europene, dar totuşi a ieşit cu acele afirmaţii care efectiv au adus un prejudiciu de imagine şi cred că nu a fost corect. Am văzut că domnul preşedinte a fost mulţumit de felicitările pe care le-a primit, dar în acelaşi timp dânsul nu a cooperat cu Guvernul României pe durata preşedinţiei României.
Domnul preşedinte a vorbit despre rezultatele preşedinţiei ca şi cum dânsul ar fi contribuit la aceste rezultate, dar este important că din acest examen, România a ieşit întărită şi că are susţinerea şi admiraţia statelor membre. Preşedintele nu a avut multe implicaţii, dar acum dă senzaţia că rezultatele bune i se datorează, ceea ce nu mi se pare corect", a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu