Preşedinţii din Europa Centrală vor aniversa căderea Zidului Berlinului

Preşedinţii Poloniei, Cehiei, Slovaciei şi Ungariei vor aniversa în capitala Germaniei 30 de de ani de la căderea Zidului Berlinului, a anunţat vineri cabinetul preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier printr-un comunicat preluat de AFP. 

Steinmeier şi cei patru omologi ai săi vor comemora pe 9 noiembrie şi 'contribuţia statelor din Europa Centrală la revoluţia paşnică' din fosta Republică Democrată Germană (RDG), arată comunicatul citat. Ceremoniile vor începe cu depunerea unor coroane de flori în memoria celor aproximativ 140 de est-germani ucişi în timp ce încercau să treacă zidul pentru a ajunge în sectorul occidental al Berlinului, izolat din 1961 până în 1989 de obstacolul ridicat pe o lungime de circa 165 de kilometri. Şefii de stat vor merge apoi la o sculptură dezvelită în 2017 în memoria ajutorul primit de RDG de la ţările vecine. În ultimii ani ai regimului comunist, mii de est-germani s-au refugiat în Republica Federală Germană trecând prin Ungaria şi prin fosta Cehoslovacie.

În aceeaşi perioadă, mişcarea generată de sindicatul polonez Solidaritatea se afla în fruntea revendicărilor democratice din statele central şi est-europene din blocul dominat de fosta Uniune Sovietică. Numărul mare de evadări din lagărul socialist şi manifestaţiile de stradă care aveau loc în multe oraşe din fosta RDG au contribuit la căderea în cele din urmă a Zidului Berlinului, în seara de 9 noiembrie 1989; a fost primul pas către reunificarea Germaniei în 1990, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel