Președinții PSD, PNL și PC au semant o scrisoare prin care cer demisia premierului Emil Boc

boc
boc

Președinții partidelor din opoziție apar ca semnatari ai unei scrisori in care se cere demisia lui Emil Boc, ”singura soluție care ar putea restabili normalitatea în Romania”.

"România traversează unul dintre cele mai grele momente de după '89. Protestele începute miercuri la Ministerul Finanţelor Publice şi ieri la Ministerul Educaţiei, reprezintă punctul culminant al unei situaţii scăpate cu totul de sub control de către Guvernul actual. Atmosfera socială din România a depăşit demult graniţa de maximă tensiune şi riscă acum să degenereze, pe fondul disperării, în revolte sociale", se arată într-un comunicat de presă, citat de Mediafax. Potrivit documentului, contextul actual este generat de un nivel de trai situat sub limita existenţei, imposibil de acceptat în România de azi. "Reacţia oamenilor este una normală şi nu putem decât să ne declarăm solidaritatea faţă de aceştia. Este de neconceput să supravieţuieşti cu un salariu de sub 600 lei pe luna, cum este cazul unora dintre angajaţi. În contextul în care, pe agendă publică, se regăsesc subiecte precum creşterea preţurilor la gaze, gigacalorie sau alimente, odată cu iminenta venire a iernii, protestul salariaţilor de la Finanţe şi al celorlalţi protestatari este complet justificat", se arată în material. Semnatarii îi cer premierului demisia. "Facem pe acesta cale un apel la raţiunea şi luciditatea dumneavoastră în vederea soluţionării revendicărilor protestatarilor şi vă cerem instaurarea urgenţă a unui climat economic şi social stabil. Aşa zisele măsuri ale Guvernului Boc nu numai că nu au reformat România ci au generat un haos social. Păcăleala la care aţi suspus o ţară întreagă, vis-a-vis de acordarea stimulentelor, vă decredibilizează total, dacă mai era cazul, demisia fiind singura soluţie care ar putea restabili normalitatea în România", se mai arată în scrisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel