Presiunea examenelor afectează sănătatea mintală a elevilor (Studiu)

În preajma examenelor, copiii au numeroase insomnii. Acest fapt le afectează sănătatea mintală, potrivit unui studiu realizat de către britanici, conform cotidianului Independent.

Presiunea exercitată de apropierea examenelor afectează sănătatea mintală a copiilor, potrivit unui nou studiu. Aproximativ 1500 de părinți au fost chestionați în cadrul unui sondaj din Marea Britanie, iar doi din trei părinți au spus că din cauza anxietății cu privire la aflarea rezultatelor la examene, copiii lor au numeroase insomnii. Mai mult, aceștia  au indicat faptul că problema nu afectează doar adolescenții,  unul din cinci părinți ai copiilor de vârstă școlară au spus că odrasla lor a fost în lacrimi din cauza presiunii rezultatelor la testele școlare. 

Când au fost întrebați despre ce factori provoacă stresul copiilor lor, 31 la sută dintre părinți au subliniat că presiunea pentru a obține rezultate școlare bune. Acest fapt fiind mult mai pregnant decât presiunile din partea din social media sau a bullying-ului. 

Constatările vin în contextul preocupării tot mai mari din cauza testelor din școli, care au un efect negativ asupra sănătății mintale a tinerilor, în special elevii din învățământul primar.

Vezi și Cum să stimulăm ambiția copiilor. Educația este temelia pe care viitorii adulți își vor construi scopurile în viață

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel