Prestația lui Joe Biden într-un nou interviu. Cum a dorit să pară și ce a ieșit - Video

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Joe Biden a dorit să se afișeze ca fiind un candidat combativ luni într-un nou interviu, după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump.

În interviul acordat NBC, Joe Biden a încercat să atenueze îndoielile cu privire la sănătatea sa şi a dorit să lase imaginea unui preşedinte care uneşte, transmite Agerpres, care citează AFP. "Acuitatea mea mentală este extrem de bună", a dat Joe Biden asigurări în acest interviu programat săptămâna trecută, în urma dezbaterii dezastruoase în faţa rivalului său republican în cursa pentru Casa Albă.

Tentativa de asasinat asupra lui Trump nu a eliminat panica democraților cu privire la Biden

Focurile de armă care l-au rănit pe Trump au atras toată atenţia mediatică (vezi imagini aici!), însă nu au eliminat panica care a putut fi sesizată în tabăra democraților, după ce Biden a făcut o figură proastă la sfârşitul lunii iunie, când a părut mereu să îşi caute cuvintele, a fost văzut privind în gol şi cu gura deschisă. Dornic de revanşă, preşedintele democrat în exerciţiu a spus faptul că este gata de o nouă dezbatere "în septembrie", aşa cum era prevăzut înainte de alegerile din noiembrie.

"Cum va fi când va avea 83 sau 84 de ani?"

"Nu anticipez să am o altă prestaţie de acest nivel", a declarat Joe Biden luni. El s-a încurcat însă în cuvinte, nu a terminat mai multe fraze. De asemenea, a pierdut şirul afirmaţiilor la un moment dat în timpul interviului și a provocat o tăcere jenată.

"Înţeleg de ce oamenii spun: "Dumnezeule, are 81 de ani. Cum va fi când va avea 83 sau 84 de ani?" Este o întrebare legitimă", a recunoscut Joe Biden.

VIDEO

Youtube video image

Biden spune că va merge până la capăt

Preşedintele democrat a declarat din nou că va merge până la capăt și a ignorat apelurile taberei sale democrate, ale presei, sau ale elitei de la Hollywood de a se retrage din cursă pentru Casa Albă. În acest caz dificil, tentativa de asasinat asupra rivalului său republican îi dă un răgaz, aruncând îndoielile cu privire la vârsta sa în plan secund, comentează AFP.

Însă aceasta îl obligă de asemenea să îşi modereze loviturile asupra lui Donald Trump şi să găsească tonul potrivit pentru a îl critica în acest moment delicat. Preşedintele a dorit să se prezinte ca fiind un lider care uneşte, dorind să aplaneze tensiunile dintr-o ţară extrem de polarizată, fără a își renega atacurile către Donald Trump pe care îl consideră periculos.

"Cum vorbeşti despre ameninţarea asupra democraţiei, care este reală când un preşedinte spune lucrurile aşa cum o face el? Nu spui pur şi simplu nimic pentru că asta ar putea incita pe cineva?", s-a întrebat Biden. "Eu nu am recurs la această retorică. Rivalul meu a recurs la această retorică, vorbeşte despre un masacru dacă pierde. Nu sunt eu cel care a zis: "vreau să fiu un dictator din primele zile, a mai declarat Joe Biden.

A dorit să pară împăciuitor, dar...

Chiar dacă a dorit să pară împăciuitor, preşedintele a părut uneori iritat şi ultrasensibil. Atunci când cel care l-a intervievat, jurnalistul Lester Holt, l-a chestionat dacă tentativa de asasinat asupra lui Trump a schimbat traiectoria alegerilor, Biden a răspuns:

"Nu ştiu şi nici dvs. nu ştiţi". El s-a declarat indignat şi de comportamentul presei, care în opinia lui nu a făcut destul pentru a evidenţia neadevărurile enunțate de Trump la dezbaterea lor. "De ce nu vorbiţi niciodată despre cele 18-20 de minciuni pe care le-a proferat?", a întrebat Biden. 

Citește și - "Legendele nu mor niciodată!". Cât costă tricoul ”antiglonț” cu Donald Trump - Foto în articol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel