Martori şi presupusele victime ale controversatului influencer Andrew Tate sunt hărţuite şi intimidate, cu scopul de a fi reduşi la reduce la tăcere, au declarat avocaţii victimelor, transmite Reuters.
Acuzaţiile au fost respinse de un purtător de cuvânt al lui Andrew Tate. Acesta a fost inculpat în iunie 2023 împreună cu fratele său, Tristan, şi două femei românce suspectate de trafic de persoane, viol şi formarea unei bande criminale pentru exploatarea sexuală a femeilor, învinuiri pe care le-au negat.
Conform legislaţiei române, cazul se află acum la camera preliminară a Tribunalului Bucureşti, unde un judecător are timp până în noiembrie pentru a verifica dosarele şi pentru a se asigura de legalitatea acestora. Procesul nu va începe până la finalizarea controlului.
Avocaţii americani şi britanici ai presupuselor victime au avut joi o conferinţă de presă la Bucureşti.
'Aceste femei se tem, sunt îngrozite, au fost ameninţate, au venit oameni la locurile lor de muncă', a declarat Jillian Roth de la firma de avocatură Laffey, Bucci & Kent. Roth, împreună cu Centrul Naţional pentru Exploatarea Sexuală (NCOSE), îi apără pe cei doi martori cheie ai acuzării române într-un proces civil pe care Andrew Tate l-a intentat lor pentru defăimare în SUA.
'Acest proces a fost intentat doar cu intenţia de a intimida, hărţui şi de a se răzbuna împotriva femeilor care au venit să se pronunţe împotriva abuzurilor lor', a spus Jillian Roth. Directoarea de comunicaţii a lui Tate, Mateea Petrescu, a respins învinuirile. 'Andrew Tate are dreptul legal de a utiliza şi de a beneficia de sistemul juridic din SUA, unde este cetăţean, din Regatul Unit, unde este cetăţean sau de oriunde altundeva în lume', a declarat ea.
În Marea Britanie, patru femei plănuiesc un proces civil contra lui Andrew Tate, pe care îl acuză că le-a violat, între anii 2013 şi 2016. Autorităţile britanice nu au pronunţat acuzaţii împotriva lui Tate, la acea vreme. Matthew Jury, unul dintre avocaţii lor, a declarat că au au fost supuse unei campanii de ameninţări, intimidare şi hărţuire.
Fraţii Andrew și Tristan Tate, care au dublă cetăţenie, americană şi britanică, au fost reţinuţi iniţial în custodia poliţiei din România din 29 decembrie, în aşteptarea unei anchete privind abuzuri asupra a şapte femei, despre care procurorii spun că au fost atrase prin afirmaţii false.
Ulterior, au fost plasaţi în arest la domiciliu în luna aprilie şi din august se află sub control judiciar, o măsură restrictivă mai uşoară. Andrew Tate, care s-a descris misogin, şi-a atras milioane de urmăritori online prin promovarea unui stil de viaţă ultra-masculin despre care criticii spun că denigrează femeile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News