PREȚ GAZE, plafonare. Guvernul urmărește plafonarea preţului la gazele naturale, pe trei ani.
PREȚ GAZE, plafonare ”Stabilirea unui plafon privind preţul la gaze este altă măsură avută în vedere pentru a proteja atât consumatorii casnici cât şi mediul economic. Din păcate, comportamentul unor companii în diferite sectoare de activitate arată foarte clar un dispreţ, putem spune, faţă de ce înseamnă economia din România, un comportament desigur în baza unor legi existente, un comportament incorect faţă de ce înseamnă economia din România, unde aceste companii şi-au găsit proiecte, dezvoltă proiecte, dar care prin diferite metode, cum e cazul sectorului de gaze să spunem, aplică preţuri, sau sunt diferenţe foarte mari între ce înseamnă preţul de producţie şi preţul pe care consumatorul final îl plăteşte. Aşa că se propune o limitare de 68 lei pe Mwh pe o perioadă de trei ani, până în 28 februarie 2022, astfel încât preţul de achiziţie plătit de furnizori pentru gazele din producţia internă curentă necesare pentru acoperirea consumului clienţilor finali, şi consumatorilor casnici din industrie nu poate depăşi valoarea de 68 lei pe MWh, indiferent de vânzător”, a explicat Eugen Teodorovici, ministru de Finanțe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu