Înghețarea prețului la medicamente este una dintre măsurile luate în criza pandemică generată de COVID-19. Cititorii DCNews au votat în număr mare un chestionar electronic privind o astfel de soluție.
La întrebarea "Sunteți de acord cu înghețarea prețului la medicamente?" s-au înregistrat aproape 46.000 de răspunsuri. Peste 90% dintre respondenți sunt de acord cu această măsură.
Pandemia cu coronavirus a făcut publicul mult mai atent la problemele din sistemul sanitar, accesul la medicamente devenind o temă de stringentă actualitate. Dar, dacă publicul a înțeles că nu există medicamente pentru tratamentul specific al gripei cu COVID-19, situația critică se înregistrează în cazul pacienților care suferă de boli cronice. Pacienții cronici își pun problema accesului la medicamentele care sunt vitale pentru ei, pentru viața lor și care ar putea să dispară din farmacii de anii de zile, disparitia medicamentelor de pe piata generand crize succesive pentru aceasta categorie de populatie.
Actuala situație presupune luarea unor măsuri excepționale de către autorități în beneficiul pacientilor cronici, care sunt o categorie la risc identificată chiar de Organizația Mondială a Sănătății in fata pandemiei cu coronavirus. Este nevoie să se ia cu celeritate măsuri care să le asigure accesul în timp util, fără discontinuități, pentru următoarele 12 luni, la tratamente și îngrijiri. Prima si cea mai importantă astfel de măsura este înghețarea prețurilor medicamentelor din CANAMED. Însă aceasta este o solutie pentru o situatie de urgență, pacienții cronici au nevoie de soluții de durată, care să asigure disponibilitatea medicamentelor pe piață, iar acest aspect poate fi abordat doar printr-o nouă metodologie de calcul a prețului, care să renunțe la abordarea paguboasă fundamentată pe politica celui mai mic preț la medicamente.
Dacă prețul suplimentelor sau vitaminelor este decis de piață, prețul medicamentelor din Catalogul National al Preturilor la Medicamente (CANAMED) este reglementat de stat. Dar, nu a existat niciodată predictibiliate în acest domeniu. La începutul lunii martie a avut loc o dezbatere publică unde a fost luat în discuție acest proces de actualizare a prețurilor medicamentelor din CANAMED. Toate părțile interesate (pacienti, farmaciști, industrie) au atras atenția asupra riscului de a merge mai departe fără o analiză atentă a impactului și schimbarea metodologiei de preț. Soluția imediată, înghețarea prețurilor din CANAMED.
Pe termen mediu, ar fi necesară reforma sistemul de evaluare a prețului medicamentelor din CANAMED, iar opțiunea cea mai viabilă este o nouă metodologie, astfel încât să se asigure accesul neîngrădit al pacienților cronici la tratament, evitând situația de criză perpetuă în domeniu. Pacienții cronici au nevoie de predictibilitate cu privire la ce tratament vor avea, nu doar acum, ci și pe termen lung. Nu ne mai putem permite în acest moment o nouă criză a medicamentelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu