Prof. dr. Mircea Coșea, analist economic, a vorbit despre prețul pe care ar urma să îl plătim din cauza luptelor politice.
Prof. dr. Mircea Coșea a fost întrebat la Antena 3 CNN care este prețul pe care îl va plăti România pentru luptele politice care se duc în acest moment. Potrivit analistului economic, "acest an trebuia să fie un an al consolidării", dar nu s-a întâmplat așa.
"Lupta aceasta are daune foarte mari în economie și aceste daune constau în faptul că a fost sacrificat acest an, un an extrem de important, a fost sacrificat din punct de vedere economic pentru niște avantaje ipotetice electorale. România a făcut niște progrese foarte mari, noi discutăm foarte puțin despre ele, progrese foarte mari în ceea ce se numește un anumit puseu de creștere.
Economia a avut un puseu, a crescut. A crescut pentru că a avut niște elemente care au favorizat-o, printre ele obținute de războiul din Ucraina. E paradoxal, dar așa este. Acest an trebuia să fie un an al consolidării, în care trebuia să existe niște judecăți foarte precise în legătură cu costurile ulterioare.
În acest an nu trebuia făcută o creștere a salariului minim pentru că ea este o măsură cu un efect în timp foarte negativ în România. Salariul minim nu este un salariu bazat pe productivitate, cum anumiți oameni care ne conduc o susțin, salariul minim este suma de bani pe care o primește cel mai puțin calificat muncitor din economie pentru a avea un trai rezonabil, deci este o decizie politică. Ea ține de un consens între stat, patronat și entitate.
În momentul de față România nu are această capacitate pentru că toată greutatea cade pe angajator, ori angajatorul este oprimat de trenulețul (așa-numita Ordonanța Trenulețul n.r.) acela care face fel de fel de greutăți, cu dobânzi foarte mari la bancă. Și a mai apărut un fenomen și anume a început să apară în economie o decapitalizare a întreprinderilor mici și mijlocii. Dacă studiați cazul veți vedea că sunt întârzieri enorme în plata facturilor, ceea ce înseamnă că este un mare pericol de faliment pentru că nu mai sunt posibilități. Ori dacă vin și cu acest lucruri, salariul minim apasă pe angajator, lucrurile merg foarte-foarte prost", a declarat Mircea Coșea la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu