Premierul Victor Ponta i-a demis din funcţie pe cei doi vicepreşedinţi ai Institutului Naţional de Statistică, Gered Beatrix şi Cosmin Sabo. La doar două zile premierul a semnat un alt act prin care Gered Beatrix revine în funcţia de vicepreşedinte al INS. Beatrix a fost susţinută în funcţie de UDMR.
Printr-o decizie semnată cu data de sâmbată, 7 iulie, şi publicată în Monitorul Oficial, primul ministru o numeşte pe Gered Beatrix în functia de vicepresedinte al Institutului National de Statistică.
Aceasta decizie vine dupa ce în data de joi, 5 iulie, Victor Ponta semnase o alta decizie, prin care a demis-o pe Gered Beatrix din functia de vicepresedinte al INS.
Gered Beatrix a fost susţinută de UDMR pentru funcţia de la INS. Repunerea acesteia în funcţie ar putea fi preţul plătit de USL pentru unul dintre voturile acordate de UDMR la suspendarea lui Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News