Pe lângă teama de război, potrivit analistului H.D. Hartmann, există și o „speculă”. La ce se referă, aflați în rândurile următoare.
„M-aș teme de o degringoladă ideologică în care și elementul uman de speculă să devină generalizat. Am fost în Italia de curând. Mai țineți minte făina noastră de trei nule (000), o aveam în România. Punga aia de 750 de grame, acum, e 4 euro. A fost 1,25! Pe lângă spaima de război, mai este și o speculă”, a spus H.D. Hartmann în cadrul emisiunii „Geostrategica” de la DCNewsTV.
„Am trecut prin Düsseldorf la întoarcerea în România. Prețurile la un restaurant tradițional, la care mă duceam cu familia mea, s-au dublat. Și i-am întrebat de ce?! Nu folosiți grâul de anul trecut, când nu era război? Nu folosiți pâinea din făina de anul trecut? Vinul nu este de anul trecut? Nu suntem în aprilie anul viitor! Au spus că peste tot au crescut prețurile”, a mai spus Hartmann.
Amintim că în emisiunea „Geostrategica” s-a discutat și despre planul lui Vladimir Putin pentru ziua de 9 mai. „Trebuie să înțelegem un singur lucru. La ora actuală, armata ucraineană are o capacitate de mobilizare activă și generală cam de 700-800 de mii de oameni, hai să spunem și cu apărarea locală, adică cu acele gărzi naționale, hai să spunem că au cam 1 milion, nu mai mult. În fața acestui zid de 1 milion de oameni, dublat de o tehnologie militară occidentală, pe care o observăm că este foarte bine pusă la punct și care începe să se integreze în interiorul armatei ucrainene, adică oamenii încep să fie obișnuiți cu elicopterele, cu tunurile, cu mitralierele, în fața acestui milion, Rusia ar trebui să pună 2 milioane. Și atunci de aici a venit, pentru că vedeți voi, mitologiile nu se nasc de pomană, de aici a venit ideea că pe 9 mai Putin ar declara război statului Ucraina, pentru că el în acest moment legal nu este în stare de război cu Ucraina. El consideră că ajută două republici separatiste, declarate de către el unilaterale, independente și recunoscute ca atare, el nu consideră că se află în război cu Kievul, iar din punct de vedere al legislației internaționale este un vacuum de definiții. El are nevoie de 2 milioane de soldați, el nu poate să o facă decât printr-o mobilizare de tip generală care se obține numai dacă Federația Rusă declară război Ucrainei.", a declarat H.D. Hartmann.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu