La nivel mondial prețurile la alimente au rămas constante în luna noiembrie.
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare s-a menţinut constant în noiembrie, preţurile mai scăzute pe plan internaţional la cereale fiind compensate de preţurile mai ridicate la uleiuri vegetale, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, conform Agerpres.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În noiembrie 2023, acest indice s-a situat la o medie de 120,4 puncte, foarte aproape de valoarea din octombrie, când s-a înregistrat cel mai redus nivel din martie 2021. Valoarea din noiembrie 2023 este cu 10,7% sub cea din urmă cu 12 luni.
Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, preţurile mondiale la cereale au înregistrat un declin de 3% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a scăderii cotaţiilor la porumb şi grâu, în timp ce au crescut cu 3,4% preţurile la uleiuri vegetale.
”În noiembrie, preţul la uleiul de palmier s-a redresat cu peste 6%, în urma achiziţiilor masive ale principalelor state importatoare şi a producţiei mai reduse în principalele ţări producătoare”, a precizat FAO.
De asemenea, preţul zahărului a urcat cu 1,4%, în timp ce preţurile lactatelor au crescut luna trecută cu 2,2%, în urma majorării cererii de unt şi lapte praf degresat în nord-estul Asiei şi a cererii ridicate din Europa Occidentală, înaintea sărbătorilor de iarnă.
Într-un raport separat cu privire la cererea şi oferta de cereale, FAO a revizuit în creştere estimările privind producţia mondială de cereale în acest an, care ar urma să ajungă la nivelul record de 2,823 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,819 miliarde de tone. Producţia estimată pentru 2023 reprezintă o creştere de 0,9% faţă de 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu