Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a raportat recent o scădere a indicele global al preţurilor la produsele alimentare în ianuarie, atingând cel mai redus nivel din ultimii aproape trei ani, scrie Reuters.
u toate acestea, situația este departe de a fi similară în România, unde prețurile la alimente continuă să rămână ridicate.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În ianuarie, acest indice s-a situat la o medie de 118 puncte, cel mai redus nivel din februarie 2021. În decembrie, indicele s-a situat la o medie de 119,1 puncte.
Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, "preţurile de export globale la cereale au scăzut în ianuarie, pe fondul concurenţei solide în rândul exportatorilor şi al sosirii livrărilor din recolta actuală în emisfera sudică. De asemenea, preţurile la porumb au înregistrat un declin semnificativ, reflectând o stare mai bună a culturilor, începutul recoltării în Argentina şi livrări mai mari în Statele Unite".
Preţul la carne a scăzut pentru a şaptea lună consecutiv, pe fondul aprovizionării abundente de la principalii exportatori, ceea ce dus la reducerea cotaţiilor pe plan global, a precizat FAO.
Într-un raport separat, FAO a anunţat că producţia mondială de cereale în 2023 ar urma să fie în grafic pentru a atinge nivelul record de 2,836 miliarde de tone metrice, ceea ce ar reprezenta o creştere de 1,2% faţă de 2022. Producţia globală de cereale grosiere ar urma să se situeze la nivelul record de 1,523 miliarde de tone.
FOTO: Freepik
Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, "revizuirea reflectă în principal noile date oficiale din Canada, China continentală, Turcia şi Statele Unite, unde o combinaţie de randamente mai ridicate şi zone cultivate mai extinse decât se previziona anterior au dus la o producţie estimată mai ridicată la porumb".pentru a şaptea lună consecutiv la nivel mondial, consumatorii români sunt departe de a resimți aceste beneficii.
Potrivit datelor prezentate de FAO, producţia mondială de cereale în 2023 este în grafic pentru a atinge nivelul record, dar aceste cifre pozitive nu reușesc să influențeze în mod semnificativ piața alimentară din România. Deși oferta globală abundentă ar trebui să conducă la o stabilizare a prețurilor sau chiar la o scădere, realitatea din România este alta.
Conform declarațiilor recente ale reprezentanților din industrie, cum ar fi vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), Feliciu Paraschiv, și directorul adjunct al Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, Cristina Cionga, factorii interni, precum regimul fiscal impredictibil și creșterea constantă a costurilor vieții economice, au împiedicat o scădere a prețurilor la alimente în România.
Paraschiv a subliniat că, deși există discuții despre scăderea prețurilor la nivel global, acestea nu se regăsesc în mod evident la rafturile magazinelor din România. Mai mult, el a evidențiat o serie de creșteri ale taxelor și accizelor, precum și noi reglementări și norme care adaugă presiune suplimentară asupra costurilor companiilor, fapt ce se reflectă în prețurile practicate la raft.
De asemenea, Cristina Cionga a adus în discuție înăsprirea regimului fiscal în România, cu implicații directe asupra sectorului bancar, energetic și a multinaționalelor, fapt ce face dificilă posibilitatea reducerii prețurilor la consumatorul final.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News