Numărul ofertelor imobiliare apărute pe piaţă în ianuarie 2011, în Bucureşti, este în uşoară creştere faţă luna similară a anului precedent, deşi preţurile la apartamente au continuat să scadă, aşa cum fac de aproape trei ani, relevă ultimul raport de monitorizare imobiliară realizat de AnunturiParticulari.ro pentru această lună.
Toată lumea se aşteaptă ca 2011 să fie anul în care economia iese din recesiune, iar piaţa imobiliară îşi revine la normal, după trei ani de cădere continuă.
Ca în fiecare an, luna ianuarie este caracterizată de incertitudine, mai ales pe segmentul de piaţă dominat de programul Prima Casă. După relansarea programului şi plafonarea fondurilor la doar 200 de milioane de euro, este posibil ca pentru apartamentele de două camere să avem o presiune accentuată din partea celor care se vor grăbi să acceseze programul, iar preţurile să cunoască o uşoară creştere.
În luna ianuarie 2011, o garsonieră a fost cotată la preţul mediu de 37.411 euro, cu 3% mai scăzut decât în luna precedentă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut se observă o scădere a preţului mediu solicitat de proprietari de 12%.
Apartamentele cu două camere se regăsesc pe piaţă cu un preţ constant. În luna decembrie 2010, un apartament cu două camere era scos pe piaţă la preţul mediu de 60.174 euro, iar în ianuarie 2011 la 60.026 de euro. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este de 13 procente.
Preţul mediu al apartamentelor de trei camere a fost cotat la valoarea de 82.019 euro, cu 2% sub preţul din luna decembrie. Raportat la ianuarie 2010, preţul este mai mic cu 15%.
Preţul solicitat pentru apartamentele cu patru camere se învârte în jurul valorii de 99.000 de euro. Comparativ cu anul trecut, acelaşi apartament este mai ieftin cu 20% în medie.
Anunturiparticulari.ro a fost lansat în anul 2001 de compania Agenţie.NET şi constă în monitorizarea tuturor anunţurilor imobiliare publicate de persoanele particulare în presa scrisă şi pe Internet.
Agenţie.NET deţine metodologia necesară pentru verificarea tuturor ofertelor imobiliare ce apar pe piaţă. Fiecare ofertă imobiliară care apare în Bucureşti este verificată de operatorii Agenţie.NET.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News