Preţurile produselor agricole, mai mici cu 13,36% în decembrie 2023

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Tara Clark)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Tara Clark)

Preţurile produselor agricole au scăzut în ultima lună a anului 2023 cu 13,36% raportat la decembrie 2022, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Această evoluţie a preţurilor s-a datorat în principal produselor vegetale, ale căror preţuri au avut o contribuţie de minus 14,23 puncte procentuale la evoluţia pe ansamblu a preţurilor produselor agricole.

În schimb, produsele de origine animală au participat la această evoluţie a preţurilor cu doar 0,87 puncte procentuale.

Conform INS, produsele vegetale au fost mai ieftine 19,51% în decembrie 2023, faţă de luna similară din anul precedent. Această evoluţie a preţurilor înregistrată pe total produse vegetale în luna decembrie 2023, comparativ cu decembrie 2022, a fost determinată în principal, de scăderea preţurilor la grâu (-35,78%), porumb boabe pentru consum (-34,45%), floarea soarelui (-31,55%), soia (-26,24%), orz şi orzoaică (-23,44%).

Creşteri de preţuri s-au consemnat la varza de toamnă, cu 33,31%, pere de masă, cu 25,95%, ceapă uscată, cu 22,35%, morcovi, cu 18,65%, fasole boabe, cu 9,74%, cartofi, cu 9,67%, mere de masă, cu 8,18%.

La produsele animale, preţurile au urcat cu 3,20%. Evoluţia acestor preţuri a avut loc în principal pe fondul creşterii preţurilor la carne de ovine - în greutate vie cu 15,61%, porcine - în greutate vie cu 12,32%, carne de bovine - în greutate vie cu 9,63%, miere de albine, cu 2,22%, ouă de găină, cu 0,82% şi lapte de vacă - plus 0,43%.

Rata inflaţiei în decembrie 2023, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2022, a fost 6,6%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel