Adrian Streinu-Cercel a vorbit despre posibilitatea de a se impune noi restricții, de la 1 august, în România.
Întrebat, la Antena 3, de ce este nevoie de noi restricții, Adrian Streinu-Cercel a spus că mai multe foruri la nivel mondial au ajuns la un consens privind debutul valului patru al pandemiei. În acest context, orice ar putea fi posibil în materie de restricții.
„Orice este posibil, dar, repet, aceste măsuri restrictive sunt mai puțin importante, important este că lumea trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că vaccinul este ceva extraordinar de util pentru noi! Din toate datele până acum s-a demonstrat că vaccinurile pot proteja împotriva tulpinii Delta.
(...) Una este să te infectezi și alta este să faci boală. Am spus şi cu alte ocazii că vaccinurile protejează în interiorul organismului nostru și nu la nivelul mucoasei respiratorii sau mucoasei nazale. Ne putem infecta, putem deveni pozitivi, vom transmite mai departe virusul, dar cu siguranță nu vom face o boală severă", a spus Adrian Streinu Cercel.
Întrebat și despre doza trei de vaccin, Adrian Streinu Cercel a precizat că este puţin probabil şi în cazul în care se va face măsura se va adresa unor categorii de persoane.
„Este puțin probabil, mai ales că, în toate studiile pe care le-am văzut, această doză potențială a treia este recomandată persoanelor care sunt cu imunodepresie de fond și respectiv în unele cazuri personalului medical sanitar, dar nu pentru toată lumea.
(...) Lumea trebuie să înțeleagă că o persoană care nu este vaccinată și se infectează va transmite mult mai mult virusul populației și în jur pentru că rata de înmulțire a acestui virus la nivelul mucoasei nazale este de circa 6-8 ori mai mare decât la persoanele vaccinate, de aceea este bine să ne vaccinăm”, a zis acesta.
„Trebuie găsită o cale de mijloc și trebuie găsită foarte repede, timpului trece fantastic de repede. August este o lună plină de concedii, respectiv de aglomerație, și avem foarte multe locuri în care sunt foarte multe persoane și care evident nu poartă mască, deci acolo transmiterea este la ea acasă.
Dacă nu ne vaccinăm, putem să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni, undeva la patru, șase săptămâni. Acest lucru este total de nedorit pentru că lumea medicală este obosită, a trecut un an și jumătate, s-a lucrat 24 din 24. Apariția unui nou val cu cazuri severe și cu internări în terapie va fi foarte greu de dus de lumea medicală", a mai spus Adrian Streinu Cercel la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News